Simona Halep a câștigat la Dubai primul său trofeu din 2020, după o finală nebună cu Elena Rybakina. Românca a sărbătorit al 20-lea titlul WTA din carieră alături de iubitul ei cu care se pare că se pregăteşte de nuntă. Mai mult, Halep a ales să se retragă din turneul de la Doha.
Simona a postat, pe Instagram, o fotografie cu Toni Iuruc, la decernarea trofeului de la Dubai. Cei doi formează un cuplu din 2019.
La sfârșitul anului trecut, în noiembrie, Halep și Iuruc au petrecut la un club din Mamaia. Cu toate că au existat zvonuri că cei doi s-ar fi logodit, acestea au fost negate însă de jucătoare. Totuși, conform presei din Italia, cei doi ar urma să se căsătorească în 2020, după US Open. În noiembrie 2019, cei doi au petrecut un sejur de vis în Maldive, care i-a costat 13.000 de euro. Halep spune că și-ar dori ca nunta cu Toni Iuruc să aibă loc în ţară.
”Mi-ar plăcea ca nunta să fie în România. Nu știu dacă la mare, în Constanța sau în altă parte. Nu vreau să visez la ceva și să nu se poată realiza. Mi-ar plăcea ca la nuntă să fie mulți oameni, să fiu înconjurată de prieteni și de rude”, a declarat Halep pentru Tennis World Italia.
Cine este Toni Iuruc
Toni Iuruc are 40 de ani, este machedon și are șase firme, dintre care una de publicitate. Este un om de afaceri de succes, care câștigă 100.000 de euro lunar doar din chirii. Iuruc este descris de site-ul Tennis World drept ”băiatul frumos care a făcut avere”. Iubitul Simonei Halep a avut însă ghinion în dragoste, fiind divorțat de două ori, ultima oară în toamna lui 2018.