Hamas a pierdut controlul Fâșiei Gaza
Armata israeliană a ocupat clădirea Parlamentului din Gaza. Câțiva militari s-au filmat cu steagurile israeliene în interiorul clădirii. Premierul Benjamin Netanyahu nu lasă loc de îndoială asupra represaliilor și spune că este „război până la capăt” împotriva Hamas.
După ce, luni seară, ministrul apărării, Yoav Gallant, a anunțat că Hamas a pierdut controlul asupra Fâşiei Gaza, IDF continuă să acţioneze. Militarii israelieni au ordin să captureze complet oraşul Gaza, a scris The Times of Israel.
„Nu există nicio forţă a Hamas capabilă să oprească IDF. IDF avansează în fiecare punct. Organizaţia Hamas a pierdut controlul asupra Fâşiei Gaza. Teroriştii fug spre sud. Civilii jefuiesc bazele Hamas. Ei nu mai au încredere în guvern”, a declarat Yoav Gallant, făcând un bilanţ de evaluare a luptelor.
Oficialul a continuat și a detaliat că forţele israeliene avansează conform planurilor şi îşi îndeplinesc sarcinile „cu precizie, letal”. Gallant a spus că IDF şi-a intensificat” activitatea împotriva tunelurilor Hamas în ultimele zile.
„Lucrăm în conformitate cu obiectivele. Nu avem un cronometru. Avem obiective. Ne vom atinge obiectivele”, a declarat Gallant, referindu-se la o declaraţie anterioară a ministrului de externe Eli Cohen potrivit căruia presiunea internaţională ar putea forţa Israelul să îşi modifice acţiunile din Gaza.
IDF a fluturat steagul israelian în fieful Hamas
O imagine care circulă pe reţelele sociale arată trupe ale Brigăzii Golani a IDF în interiorul clădirii Parlamentului din Gaza, după ce au capturat sediul. Clădirea Consiliului Legislativ Palestinian din Gaza a servit doar legislatorilor Hamas de la preluarea controlului Fâşiei de către gruparea teroristă în 2007.
Pe de altă parte, premierul Benjamin Netanyahu a reafirmat că războiul Israelului împotriva Hamas va fi dus „până la capăt”, relatează CNN.
„Nu este nici o „operaţiune”, nici o „rundă”, ci un război până la capăt. Este important pentru mine ca voi să ştiţi acest lucru. Nu este vorba de vorbe în vânt, ci din inimă şi din minte. Dacă nu îi terminăm, se va întoarce”, le-a spus Netanyahu soldaţilor din Batalionul Caracal în timpul unei vizite.
Netanyahu a refuzat duminică să spună dacă îşi va asuma responsabilitatea pentru că nu a reuşit să prevină atacul din 7 octombrie asupra Israelului. El a spus că va fi timp pentru astfel de întrebări „dificile” după ce războiul se va încheia.
Netanyahu a recunoscut, pentru CNN, că este „o întrebare care trebuie pusă”. Dar că, deocamdată, ţara trebuie să se unească în jurul obiectivului de a învinge Hamas.
„Vom răspunde la toate aceste întrebări”, a declarat premierul.
El a subliniat că „ceea ce trebuie să facem este să unim ţara pentru un singur scop; obţinerea victoriei”.