Hăncescu (FSLI): Aşteptăm ca viitorul ministru al Educaţiei să lupte pentru un procent de 6% din PIB destinat învăţământului

Sindicatele aşteaptă de la viitorul ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să susţină modificarea Legii Educaţiei Naţionale, în sensul eliminării tuturor disfuncţionalităţilor care s-au manifestat în sistem pe parcursul a peste un an şi jumătate de aplicare efectivă, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), scrie Agerpres.

"Pe lângă modificarea Legii Educaţiei Naţionale, dorim ca viitorul ministru să ‘lupte’ pentru a asigura, prin Legea Bugetului de stat pe anul 2013, un procent de 6% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru finanţarea învăţământului. Nu în ultimul rând, sperăm ca domnul ministru să promoveze un dialog dialog social real, care a lipsit cu desăvârşire în mandatele miniştrilor Daniel Petru Funeriu şi Cătălin Ovidiu Baba", a afirmat Simion Hăncescu.

Potrivit liderului FSLI, noul ministru va trebui să demareze, de urgenţă, reforma curriculară, prioritatea zero fiind modificarea programelor şcolare. Totodată, se impune continuarea operaţiunii de audit, pentru a se afla modul cum au fost cheltuiţi banii în ultimii ani, mai ales cei de la investiţii.Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, afirmă, într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, că sistemul educaţional românesc se confruntă, în prezent, cu patru probleme importante, printre care permanenta subfinanţare, modificarea nivelurilor de învăţământ, ponderea insuficientă a personalului didactic în actuala componenţă a Consiliului de administraţie, precum şi suspendarea ocupării prin concurs a posturilor vacante din instituţiile şi autorităţile publice, inclusiv din instituţiile de învăţământ.

Simion Hăncescu a mai adăugat că se impune deblocarea de urgenţă a posturilor nedidactice, întrucât salariaţii din învăţământul preuniversitar care ocupă aceste posturi au fost cel mai grav afectaţi de măsurile de reducere a peste 30.000 de posturi din învăţământul preuniversitar.