Continuă haosul și violențele extreme în Statele Unite ale Americii, după uciderea unui cetățean de culoare, care a decedat ulterior la spital, după intervenția a poliției din orașul Minneapolis.

SUA se află deja în a cincea zi de proteste, care s-au extins în mare parte a țării și au depășit de multă vreme granițele orașului de unde a pornit revolta americanilor oripilați de violența inutilă a forțelor de ordine.

Stare de alertă în peste 16 state

În orașele din peste 16 state a fost instituită starea de alertă, după ce protestatarii au vandalizat magazine, clădiri, autovehicule ale poliției și s-au ciocnit violent cu forțele de ordine care au reținut mai multe persoane, au tras focuri de armă și au folosit gaze lacrimogene.

Au fost conflicte violente între protestatari şi poliţie în mai multe oraşe, inclusiv New York, Los Angeles, Chicago, Denver, Houston, Louisville, Phoenix, Columb şi Memphis.

În Atlanta, clădiri au fost vandalizate şi un vehicul de poliţie a fost incendiat.

În Dallas, poliţiştii au folosit gaze lacrimogene, după ce au fost atacaţi cu pietre.

LIVE VIDEO PROTESTE SUA

Până în prezent, cel puțin un polițist a fost omorât și patru grav răniți, în urma ciocnirilor cu populația furioasă.

Sâmbătă seara, protestele au ajuns și la Casa Albă. Extrem de violenți, manifestanții au rupt cu picioarele bucăți din gard și i-au lovit pe polițiști, iar mai apoi au aruncat cu diverse obiecte în forțele de ordine.

Polițiștii  au reușit cu greu să păstreze cordonul ce înconjoară reședința președintelul american, Donald Trump.

Discurs dur la adresa protestatarilor

Președintele Donald Trump a avut sâmbătă un discurs dur la adresa protestatarilor care devastează orașele țării, avertizând că nu va permite ”unor gloate furioase să facă legea”.

Trump a dat asigurări că forțele de ordine sunt pregătite să intervină în orice moment.

”Trebuie să apărăm drepturile fiecărui cetățean de a trăi fără violență, daune sau frică”, a spus Donald Trump, care și-a exprimat, pe de altă parte, susținerea pentru ”marea majoritatea a polițiștilor care sunt nemaipomeniți în tot ceea ce fac și care sunt cetățeni devotați țării”.

”Sunt alături de voi ca prieten și ca aliat al oricărui american care caută dreptate și pace. Și sunt alături de voi în a mă împotrivi ferm oricui profită de acestă tragedie pentru a devasta, a jefui, a ataca și a amenința.

Vindecare, nu ură, justiție, nu haos sunt ceea ce putem face”, a declarat Donald Trump aflat la Centrul Spațial Kennedy din Florida, unde a asistat la lansarea misiunii desfășurată de NASA în parteneriat cu SpaceX.

Secții de poliție apărate cu arma

Între timp, poliţişti în ţinută specială au acţionat sâmbătă seară împotriva manifestanţilor care încălcau interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii la Minneapolis.

Forțele de ordine au tras cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare pentru a-i îndepărta de un comisariat. Dealtfel, trebuie spus că secțiile de poliție din oraș au trebuit să fie apărate cu arma de protestatarii furioși.

Guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, dornic să împiedice o nouă noapte de revolte, i-a prevenit pe manifestanţi că se vor găsi într-o ”situaţie foarte periculoasă” dacă încalcă din nou starea de asediu.

Până în prezent, forţele de ordine, secundate de soldaţi din Garda Naţională, au stat în retragere, mai întâi pentru a nu deteriora mai mult atmosfera şi apoi fiindcă erau în număr insuficient, au recunoscut autorităţile.