Locatari din aproximativ 700 de apartamente din patru blocuri turn din cartierul Camden, din nordul Londrei, și-au părăsit vineri noaptea locuințele pentru a fi evacuați din aceste edificii care au fost declarate nesigure, existând risc de incendiu din cauza izolației exterioare asemănătoare cu cea folosită la blocul turn Grenfell, distrus de un incendiu în noaptea de 13 spre 14 iunie în care și-au pierdut viața cel puțin 79 de oameni, informează EFE.
După ce vineri la miezul nopții au primit ordine de evacuare, o sută de persoane, printre ele numărându-se persoane în vârstă și bebeluși, au petrecut noaptea pe saltele gonflabile într-un centru sportiv din zonă, într-o atmosferă de confuzie și haos.
La instrucțiunile municipalității din Camden, toate persoanele vizate de ordinul de evacuare vor trebui să se mute în casele rudelor sau în hoteluri rezervate de consiliul municipal pentru o perioadă de trei sau patru săptămâni cât se crede că vor dura lucrările de schimbare a izolației inflamabile a blocurilor turn.
Pe baza rapoartelor inspectorilor, primăria din Camden a ordonat evacuarea a patru blocuri turn aflate în proprietatea municipalității, situate în zona Swiss Cottage, în care se află numeroase locuințe sociale puse la dispoziție de primărie pentru persoanele fără venituri.
Inițial, primărița de cartier, Georgia Gould, a declarat noaptea trecută că cinci blocuri turn urmau să fie evacuate, însă în cele din urmă unul dintre blocuri a fost considerat sigur și cei circa o sută de locatari s-au putut întoarce la locuințele lor.
Confruntată cu criticile locatarilor, care nu înțelegeau de ce au primit așa de din scurt ordinele de evacuare, fără o informare prealabilă, Gould a susținut că "prioritatea este siguranța locatarilor" și a dezvăluit că, în afară de lipsa unor măsuri antiincendiu, la clădirile în cauză au fost detectate probleme la țevile de gaz. "Știu că-i greu, dar ceea ce s-a întâmplat la Grenfell schimbă totul și cred că nu putem să mai riscăm siguranța locatarilor noștri", a spus ea.
Într-un mesaj pe Twitter, prim-ministrul britanic Theresa May și-a oferit sprijinul "locatarilor din Camden care trebuie evacuați în timp ce siguranța locuințelor lor este îmbunătățită".
Mulți locatari se plângeau sâmbătă de faptul că au aflat de la televizor că trebuiau să-și părăsească apartamentele sau că pur și simplu nu au fost deloc informați, motiv pentru care nu au luat cu ei tot ceea ce au nevoie pentru a petrece câteva săptămâni pe la rude, vecini sau prin hoteluri.
Renee Williams, în vârstă de 90 de ani și care locuiește în blocul turn Taplow din 1968, a declarat că a văzut la televizor faptul că urma să fie evacuată și că "nimeni nu a venit să anunțe". Un fost pilot al forțelor regale aeriene britanice, Peter Bertram, în vârstă de 96 de ani și care locuiește de 46 de ani într-unul dintre blocurile turn, s-a declarat "foarte afectat" de mutare.
Zega Ghebre, în vârstă de 42 de ani, a calificat situația drept "incredibilă", în timp ce aștepta un microbuz care s-o transporte împreună cu cei trei copii ai săi la un hotel aflat la peste 7 kilometri distanță. "Am trei copii, unul de 11 ani, unul de 9 ani și o fetiță de un an și jumătate. Nu am putut împacheta nimic pentru că nu știam unde mergem. Să sperăm că ne lasă să ne întoarcem", a povestit femeia.
Surse din primărie au declarat că mai mult ca sigur locatarilor li se va permite să revină acasă într-una din următoarele zile, sub supravegherea pompierilor, pentru a-și putea lua câteva lucruri.
Pe de altă parte, agenția britanică PA, citată de EFE, a relatat sâmbătă că 83 de persoane au refuzat să-și părăsească apartamentele din Camden. Georgia Gould a declarat că locatarii care refuză evacuarea "vor intra în responsabilitatea serviciilor de pompieri".
Blocurile turn din Camden au fost reabilitate între anii 2006 și 2009 de Rydon, aceeași companie care a efectuat lucrări de reabilitare și la Grenfell, și au aceeași izolație inflamabilă din polistiren, dincolo de alte probleme de siguranță. Nu mai puțin de 27 de blocuri turn s-au dovedit a fi neconforme după verificările antiincendiu realizate la circa 600 clădiri înalte după tragedia de la Grenfell. Blocurile respective sunt construite pe tot cuprinsul Angliei, din nordul Londrei, până în sud-estul orașului Manchester (nord) și în Plymouth, pe coasta de sud-vest.