Explozia uriașă din Beirut a făcut zeci de victime, iar marile puteri ale lumii vin în ajutorul celor afectați. Printre ei se numără și președinele francez, Emmanuel Macron, care urmează să trimită mai multe materiale sanitare.
Marți, orașul Beirut, capitala Libanului, a fost zguduit de o explozie, în contextul în care se așteaptă verdictul în cazul uciderii fostului prim-ministru Rafik Hariri în 2005.
Cel puțin 78 de oameni au murit și 4.000 au fost răniți. Libanul a decretat trei zile de doliu național începând de miercuri.
Cele două explozii ar fi avut loc la un depozit de artificii și la un depozit de chimicale. Înainte de prima explozie, în fumul care ieșea din incendiul inițial au început să explodeze artificii, după care a urmat deflagrația.
Ajutor din partea lui Macron
În acest conetext, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat pe Twitter că Franţa vine în ajutorul Libanului. Astfel, aceasta va trimite la Beirut „mai multe tone de materiale sanitare” şi un detaşament de securitate civilă, după ce capitala libaneză a fost devastată de două explozii uriaşe în care au pierit cel puţin 73 de persoane şi au fost rănite alte 3.7000, informează AFP, citată de agerpres.
‘Paramedicii vor ajunge, de asemenea, cât mai curând posibil la Beirut pentru a su sţine spitalele. Franţa este deja angajată”, a adăugat şeful statului francez.
Emmanuel Macron l-a asigurat marţi seară pe omologul său libanez Michel Aoun de sprijinul Franţei şi a anunţat trimiterea de „ajutoare şi resurse franceze”.