Conform informațiilor transmise de către autorități, TIR-urile care ies din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, formează cozi de circa şase kilometri pe prima bandă de mers a DN 5 şi au de aşteptat o sută de minute la controlul de frontieră.
„În această după-amiază a sosit la frontieră un număr mare de TIR-uri de marfă, iar acest lucru, coroborat cu faptul că partea bulgară a mai avut de efectuat unele lucrări de amenajare a carosabilului pe Podul Prieteniei, că bulgarii verifică fiecare şofer dacă are de plătit amenzi încasate pe teritoriul Bulgariei şi se face şi triajul epidemiologic, a dus la formarea de cozi”, a declarat marţi, 15 decembrie, purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Andreea Bicu, conform agerpres.ro
Aceasta trasnmite că numărul TIR-urilor care s-au prezentat la ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, în ultimele 24 de ore a ajuns la 1.348, pe sensul de intrare a fost de 947, iar timpul de aşteptare la controlul de frontieră este de o sută de minute pe sensul de ieşire din ţară şi de 40 de minute pe sensul de intrare în România.
Numărul autoturismelor care au tranzitat PTF Giurgiu în ultimele 24 de ore a fost redus, de 193 pe sensul de intrare şi de 212 pe sensul de ieşire, timpul de aşteptare la controlul de frontieră pentru autoturisme fiind de zece minute pe ambele sensuri.
Alertă la graniță
Ungaria se va dota cu sistemul israelian de apărare aeriană Iron Dome (Domul de Fier), menit să protejeze de atacuri cu rachete cu rază scurtă de acţiune şi de artilerie, informează duminică MTI, citând portalul israelian Yedioth Ahronoth, potrivit Agerpres.
Noul sistem va fi produs şi livrat de ELTA Systems Ltd, subsidiară a companiei de stat Israel Aerospace Industries. Tot ELTA a livrat Republicii Cehe acum circa doi ani opt sisteme radar în cadrul unui contract de 125 milioane de dolari, dar actuala tranzacţie va fi probabil mai mare, a menţionat ynet.
Acordul a fost semnat vineri de şeful de Stat major al armatei ungare, Ferenc Korom, primele piese din noile echipamente radar urmând să fie livrate în 2022. Acestea vor înlocui radarele deja învechite din apărarea aeriană a Ungariei, datând din epoca sovietică. Sistemul ELM-2084 poate detecta aeronave care zboară la altitudini scăzute, elicoptere, drone, rachete şi proiectile de artilerie.
ELTA a vândut până acum peste 100 de sisteme radar în valoare de peste 2 miliarde de dolari Canadei, Indiei şi Finlandei, între alte ţări. Israel își activează destul de frecvent sistemul de apărare Iron Dome, când asupra teritoriului israelian sunt lansate rachete din Fâșia Gaza.