Coada este cauzată de către lucrările efectuate pentru asfaltarea sensului giratoriu de la intrarea în municipiul Giurgiu. Alina Cocoru, purtătorul de cuvânt a ITPF Giurgiu, a oferit explicații suplimentare.
Declarația purătoruluji de cuvânt al ITPF Giurgiu
„În ultimele 24 de ore s-au prezentat la intrarea în ţară 999 de camioane, iar la ieşirea din ţară, 1.109 camioane.
Totodată au intrat în ţară, în ultimele 24 de ore, 786 de autoturisme şi au ieşit 799. În acelaşi interval de timp au mai intrat în ţară 24 de autocare şi au ieşit 21 de autocare, iar la microbuze am înregistrat un număr de 350 pe sensul de intrare în ţară şi 253 pe sensul de ieşire din ţară”, a declarat purtătorul de cuvânt a ITPF Giurgiu, Alina Cocoru, potrivit agerpres.ro
Explicația oferită de oficial
Aceasta spune că tirurile au format o coadă de aproximativ trei kilometri pe DN 5 ca urmare a semaforizării intersecţiei de la intrarea în municipiul Giurgiu, din cauza lucrărilor de refacere a sensului giratoriu.
Potrivit site-ului Poliţiei de Frontieră, timpul de aşteptare la ieşirea din România prin PTF Giurgiu pentru camioane este de 80 de minute şi pentru autoturisme este de 20 de minute, iar la intrarea în ţară tipul de aşteptare pentru camioane este de 40 de minute şi de 20 de minute pentru autoturisme.