Alertă la granița României. A fost o aglomerație de nedescris, iar vameșii nu au contenit cu controalele. Au fost confiscate bunuri în valoare totală de 10 milioane de lei doar în ultimele 24 de ore.
Alertă la granița cu România, după ce în ultimele 24 de ore a fost trafic intens la frontieră. Aproximativ 110.000 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 31.600 mijloace de transport (dintre care 9.600 automarfare) au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore. Poliţia de Frontieră a confiscat bunuri nedeclarate sau contrafăcute de peste 10 milioane de lei, se arată într-un comunicat remis pe adresa redacției.
Peste 100.000 de persoane au trecut granița de ieri până azi
Potrivit IGPF, cele mai tranzitate frontiere au fost: frontiera aeriană – aproximativ 38.600 de persoane., frontiera cu Ungaria – aproximativ 36.100 de persoane şi 15.300 de mijloace de transport, frontiera cu Moldova – aproximativ 13.700 de persoane şi 5.400 de mijloace de transport.
Poliţia de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa https://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/, mai anunță autoritățile de frontieră de la granița României. De asemenea, s-a lăsat cu amenzi serioase.
S-au dat amenzi serioase la granița României astăzi
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 43 fapte ilegale (27 infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 10.585.100 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 48.300 lei.
Totodată, nu s-a permis intrarea în ţară a 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.