Este haos la granița României. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, vine cu o serie de precizări în acest context. Potrivit acesteia, în perioada Sărbătorilor Pascale a fost înregistrată o creştere de peste trei ori a tranzitului de persoane şi autoturisme la frontieră, comparativ cu anul trecut.
Totodată, purtătorul de cuvânt al MAI a mai adăugat că la granița României a fost folosită la maxim capacitatea punctelor de frontieră, fiind suplimentate totodată arterele de control de pe sensul de intrare, dar și de ieșire.
„În ceea ce priveşte situaţia la graniţă, a fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau de ieşire. Comparativ cu anul trecut a fost înregistrată o creştere semnificativă a tranzitului de persoane şi de turisme, respectiv de trei ori.
Cea mai tranzitată frontieră a fost în continuare cea cu Ungaria, unde în ultimele trei zile au efectuat formalităţile aproximativ 64.000 de persoane, cu peste 30.000 de mijloace de transport”, a afirmat purtătorul de cuvânt al MAI, în cadrul unei declaraţii de presă.
Ce au descoperit oamenii legii
În același timp, Monica Dajbog a vorbit și despre mobilizarea oamenilor legii, dar și despre rata de infracționalitate și violență înregistrată în ultimele zile. Mai exact, potrivit acesteia, în această minivacanţă au fost mobilizaţi zilnic peste 26.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră şi piloţi ai MAI.
În ceea ce privește infracţionalitatea cu violenţă înregistrată în perioada 30 aprilie-2 mai, aceasta a urmat trendul descendent din ultimii patru ani.
„Infracţionalitatea cu violenţă înregistrată în perioada 30 aprilie-2 mai a continuat trendul descendent al ultimilor patru ani. La fel s-a întâmplat şi în cazul accidentelor rutiere grave, numărul acestora fiind în scădere faţă de ultimii ani. Menţionez că pompierii şi echipajele SMURD au desfăşurat peste 4.000 de intervenţii, în peste 80% din cazuri fiind vorba despre acordarea asistenţei medicale de urgenţă”, a declarat aceasta.
Monica Dajbog a vorbit și despre măsurile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii coronavirusului, dar și despre operatorii economici care au încălcat aceste norme. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt în MAI, la nivelul întregii ţări au fost verificaţi aproximativ 14.000 de operatori economici, fiind identificaţi doar 31 de operatori care nu respectau măsurile dispuse în contextul pandemiei.
Totodată, de asemenea, dintre cele peste 200.000 de persoane verificate în aceste zile, în jur de 10.000 nu au respectat măsurile sau interdicţiile impuse.
În ceea ce privește neregulile constatate, potrivit sursei citate, au fost aplicate peste 11.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2,4 milioane de lei. În același timp, faţă de patru persoane au fost începute cercetări pentru comiterea a 11 infracţiuni, printre care zădărnicirea combaterii bolilor şi fals în declaraţii cu privire la motivul deplasării.
Totodată, au fost întrerupte 16 petreceri private, în fiecare caz în parte fiind dispuse măsuri de sancţionare pentru nerespectarea regulilor pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, a mai precizat Monica Dajbog.