Haos la granița României. Lovitură totală pentru unguri. Europa e cu ochii pe ei

Ungaria

SURSA FOTO: Dreamstime

Ungaria îşi pune din nou toată Europa în cap! De data aceasta, vina ar fi a comisarului european dat de această ţară, Olivér Várhelyi. Ce poziţii ar fi adoptat acesta, în ultima perioadă?

Critici la adresa lui Olivér Várhelyi, comisarul european pentru Vecinătate și Extindere!

Evaluări părtinitoare şi ignorări flagrante ale încălcării statului de drept

Comisarul european dat de Ungaria este acuzat de evaluări părtinitoare ale statelor care vor să adere la Uniunea Europeană şi ignorări ale încălcării statului de drept.

Totul a fost dezvăluit de mai mulţi oficiali din diferite instituţii, dar şi de o analiză a documentelor interne, făcută de Politico.eu.

Olivér Várhelyi este acuzat că ar favoriza Serbia sau Turcia în procesul lor de aderare la UE, iar probleme precum încălcarea statului de drept sau drepturile omului au fost aproape trecute cu vederea atunci când a venit vorba de statele din Balcanii de Vest sau de Turcia.

Poziţia lui Olivér Várhely, conformă cu agenda Guvernului condus de Viktor Orban

Cu toate că Serbia a eșuat în a face progrese în privința unor probleme cheie și chiar a regresat în privința altora, după cum afirmă mai multe organizaţii de monitorizare a democraţiilor, comisarul ungar a împins candidatura acestei ţări la Uniunea Europeană.

În mod evident, poziţia lui Olivér Várhelyi este conformă cu agenda Guvernului de la Budapesta, condus de Viktor Orban. Premierul Ungariei s-a opus de multe ori poziţiei Bruxelles-ului atunci când a venit vorba despre statul de drept şi democraţie. În plus, Orban a promovat aspiraţiile europene ale Serbiei, ţară condusă de un aliat de-al său, preşedintele Aleksandar Vučić.

Poziţia luată de comisarul Olivér Várhelyi poate dăuna strategiei Comisiei Europene, dar şi credibilităţii Uniunii în Balcanii de Vest, o regiune de importanţa strategică, unde Rusia, China, Turcia şi statele arabe vor să-şi facă simţită influenţa.

„Urmărește agenda stăpânilor săi din Budapesta, se împrietenește cu lideri autoritari și ignoră în mare parte problemele legate de statul de drept”, a declarat despre Olivér Várhelyi un diplomat european.

Comisarul Ungariei este pe „o planetă complet diferită”

Oficialii din Europa și-au pus semne de întrebare privind imparțialitatea comisarului ungar şi atunci când vine vorba despre autoritățile din Turcia, ţară care se bucură de o relație apropiată cu guvernul condus de Viktor Orban.

Inclusiv echipa Directoratului General însărcinat cu extinderea UE este demoralizată, mai scriu jurnaliştii de la Politico.eu. Olivér Várhelyi ar fi pe „o planetă complet diferită”, a declarat un membru al acestei echipe.