Haos fără precedent la granițele României. Din cauza numărului fără precedent de refugiați care vin din Ucraina, timpul de așteptare la frontiere este de aproape trei ore. Ce se întâmplă chiar acum în România?
Informații de ultimă oră despre situația refugiaților, dar și despre situația de la granițe. Potrivit aplicației Poliției de Frontieră, la granițele țării este un haos fără precedent. Mai exact, vineri dimineață, timpul de așteptare la Vama Nădlac II era de 3 ore, potrivit sursei citate.
Trebuie menționat faptul că sunt disponibile la Vama Nădlac II pe sensul de intrare 3 artere, iar pe cel de ieșire 4 artere. În același timp, conform aplicației Trafic Online a Poliției de Frontieră, timpul de așteptare pe sensul de ieșire din țară este de 180 de minute, din cauza numărul mare de mașini care se prezintă la verificările de frontieră.
Aplicația mai arată că de vină ar fi și lipsa de personal a autorităților maghiare pe ambele sensuri. Aceași situație se regăsește și la Satu Mare. Aici, se înregistrează un timp de așteptare crescut, de circa 80 de minute, la punctul de trecere a frontierei Urziceni, județul Satu Mare.
Amintim faptul că, potrivit ultimelor date anunțate vineri dimineață de către Poliția de frontieră, peste 28.000 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore, în creștere cu 10% față de ziua anterioară.
Sursa citată mai precizază și că la nivel național, joi, prin punctele de frontieră au intrat în România 81.323 de persoane. Poliția de Frontieră menționează că dintre aceștia, 28.563 sunt cetăţeni ucraineni, în creştere cu 10% faţă de ziua precedentă.
Câți ruși au întrat în România de la începutul războiului
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat că 1488 de cetățeni ruși au intrat în România de la începutul invaziei ruse.
„Din data de 24 februarie și până la 2 martie a.c., inclusiv, au intrat în România un număr de 1488 cetățeni ruși, în timp ce 1142 au ieșit. Din aceste cifre, au intrat în România 12 șoferi de camioane și 9 șoferi de microbuze. De asemenea, printre cetățenii ruși intrați au fost și 8 monitori cetățeni ruși angajați ai OSCE (au intrat în România azi-noapte).
Nu în ultimul rând, misiunile diplomatice și oficiile consulare din UA și MD au eliberat în perioada de referință un număr de 71 de vize cetățenilor ruși pentru a le facilita tranzitul prin România.
MAE și instituțiile competente din România au aplicat normele naționale și europene privind facilitarea accesului în România și a tranzitului tuturor cetățenilor străini indiferent de cetățenie”, a anunțat Bogdan Aurescu.
Câți refugiați au ajuns în România până acum
În același timp, pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 9.942 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 11%, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 16.586 cetăţeni ucraineni, în creştere de 32%.
Pe de altă parte, pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 98.856 de persoane, dintre care 22.011 cetăţeni ucraineni, creştere de 12%.
De menționat este faptul că, potrivit datelor centralizate de autoritățile competente, de la declanşarea crizei din Ucraina până în prezent au intrat în România 167.613 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 109.687 cetăţeni ucraineni.
Amintim faptul că invazia Ucrainei a început joia trecută, pe 24 februarie, adică în urmă cu mai bine de o săptămână. De atunci, un val fără precedent de refugiați au ajuns în România, dar și în alte țări din Europa.