Recent, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a transmis că va organiza, prin sindicatele membre, o grevă japoneză. În prezent, salariile angajaților din administrația publică au fost înghețate.
Recent, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a transmis că va organiza joi, 10 februarie, o grevă japoneză, după ce salariile angajaților din administrația publică au fost înghețate.
În semn de protest, toți angajații, membri de sindicat, vor purta banderolă albă sau vor avea pe uşa biroului un anunț cu toate revendicările, însă întreaga manifestație se va desfășura în condiţii normale, fără întreruperea programului de lucru.
Salariile angajaților din administrația publică au fost înghețate
Oamenii cer aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor lunare ȋn sectorul bugetar pentru 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală.
De asemenea, protestatarii solicită și modificarea Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor lunare a salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor/vicepreşedinţilor consiliilor judeţene.
Astfel că angajații cer discuţii şi negocieri fie pentru înlocuirea sintagmei „venituri” cu ,,salariul de bază/încadrare”, fie excluderea unor categorii de drepturi salariale de la limita impusă: indemnizaţia de hrană, indemnizaţia de vacanţă/vouchere de vacanţă, majorări salariale fonduri europene, spor condiţii de muncă.
Nemulțumiri există și în rândul medicilor de familie, care au declarat că trebuie să scrie în continuare concediile medicale de mână și că nu s-a reușit digitalizarea sistemului, cu toate că tehnologia este deja folosită pentru rețete.
Medicii de familie, nemulțumiți de birocrație. Pierdem timp extrem de preţios
De aceeași părere este și medicul Egri Eduard, care a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în acest sens.
„În anul de graţie 2022, continuăm să scriem concediile medicale tip, 3 hârtii autocopiative cu pixul sau la imprimanta matricială. Interesant este cum nu s-a reuşit digitalizarea sistemului în condiţiile in care tehnologia există şi o folosim pentru reţete.
Doar pentru o familie de 4 persoane ajungem să scriem 8 concedii, dacă se trece de pe o lună pe alta. Pierdem timp extrem de preţios cu pacienţii în cabinet până le completăm, nici măcar nu putem vorbi cu ei sau consilia fiind extrem de atenţi în a completa fiecare rubrică, deoarece pentru orice literă sau cifră greşită îi punem pe drumuri pentru corectarea greşelii”, a scris, miercuri, pe Facebook, medicul de familie Egri Eduard din Sibiu.
Datele se transmit și electronic
În continuare, medicul din Sibiu mai spune că datele se transmit și în format electronic și că angajații ar putea să le ia tot din sistem.
„Toate datele oricum le completăm şi în format electronic utilizând sistemul informatic şi tot electronic le raportăm, practic munca este dublă. Angajatorul, la rândul lui, pierde timp pentru a transcrie datele de pe concediu în loc să scaneze un cod QR şi automat să fie înregistrat. În caz de pierdere sau distrugere trebuie să refacem, să trimitem declaraţii rectificativă etc, asta înseamnă muncă în plus dar şi atenţie sporită ca aceste hârtii să ajungă intacte”, a mai scris medicul.
Acesta a adăugat că birocrația duce la o aglomerare inutilă a cabinetelor, „iar timpii de aşteptare cresc mult, în niciun caz în favoarea actului medical, ci doar pentru cel birocratic ceea ce duce la acumulare de stres şi frustrare atât pentru medici cât şi pentru pacienţi”.