Comparativ cu perioada similară din 2018, nivelul actual al preţurilor este cu 7,4% mai mare; spre comparaţie, în T4 2018, diferenţa anuală de preţ se situa la 5,3%. Dintre oraşele cu peste 200.000 de locuitori din România, opt centre regionale au avut, în T4 2019, preţuri medii solicitate de minimum 1.000 de euro pe metru pătrat util pentru apartamentele disponibile spre vânzare, se arată într-un raport transmis de Imobiliare.ro.
Care sunt cele mai scumpe orașe?
”Cluj-Napoca se situează în continuare pe prima poziţie în clasament (cu o medie de 1.690 de euro pe metru pătrat util), fiind urmat de Bucureşti (cu 1.390 de euro pe metru pătrat), Timişoara (1.240 de euro pe metru pătrat), Constanţa (1.190 de euro pe metru pătrat), Braşov (1.150 de euro pe metru pătrat), Craiova (1.090 de euro pe metru pătrat), Iaşi (1.020 de euro pe metru pătrat) şi, respectiv, Oradea (cu 1.000 de euro pe metru pătrat)”, se arată în comunicat.
Oradea este, astfel, nou-intrată pe lista oraşelor cu preţuri medii pornind de la 1.000 de euro pe metru pătrat util, după ce pretenţiile vânzătorilor ajunseseră aici la 990 de euro pe metru pătrat trimestrul trecut. Pe plan regional, preţurile solicitate de proprietari în Cluj-Napoca sunt aproape de plafonul de 1.700 de euro pe metru pătrat util, după o creştere anuală de 9,8%.
”Diferenţa faţă de preţurile medii din Bucureşti a crescut anul trecut la 290 de euro pe metru pătrat util, de la 230 de euro pe metru pătrat util în 2018. Interesant este faptul că, la începutul perioadei de creştere, la sfârşitul anului 2014, în Bucureşti se înregistrau preţuri medii mai mari decât în Cluj-Napoca”, se arată în comunicat.