Informații de ultimă oră. Consilierul prezidențial din Kiev anunță că Rusia a capturat centrala de la Cernobîl. Potrivit oficialului, Ucraina a pierdut controlul și nu se știe în ce situație este centrala, dar nici depozitul de deșeuri nucleare.
Totodată, el a mai adăugat că personalul stației este ținut ostatic, lucru care semnifică că întreaga securitate a Europei este amenințată și nu doar a Ucrainei.
„Am pierdut controlul. Nu ştim în ce situaţie este centrala şi depozitul de deșeuri nucleare. Personalul stației este ţinut ostatic. Acest lucru ameninţă securitatea nu numai a Ucrainei, ci şi a Europei”, spune consilierul prezidențial din Kiev, după ce trupele rusești au capturat centrala de la Cernobîl în urma unor lupte asidue.
În urmă cu doar câteva ore, președintele Ucrainei prevestea ce avea să se întâmple. Într-o postare pe contul personal de Twitter, Volodimir Zelenski scria că Rusia încearcă să preia controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl.
Rusia declară război Europei
El a mai adăugat că se fac eforturi uriașe pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete. Oficialul ucrainean mai menționa că ultima acțiune a Moscovei este o declarație de război împotriva întregii Europe.
”Forțele de ocupație ruse încearcă să ocupe Centrala nucleară de la Cernobîl. Apărătorii noștri își dau viața pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete. Am discutat cu premierul suedez. Aceasta este o declarație de război împotriva întregii Europe”, a scris pe Twitter președintele Volodimir Zelenski.
O reacție în acest sens a venit și de la Ministerul de Externe ucrainean. Acesta a postat pe Twitter că în cazul unui atac rusesc asupra Ucrainei s-ar putea „provoca un alt dezastru ecologic”.
„În 1986, lumea a văzut cel mai mare dezastru tehnologic la Cernobîl. Dacă Rusia continuă războiul, Cernobîl se poate întâmpla din nou în 2022”, a scris ministerul pe Twitter.
Amintm faptul că Ucraina a fost invadata joi dimineață pe mai multe fronturi, acesta fiind cel mai mare atac militar pe teritoriul Europei din ultimii ani. Milioane de oameni s-au trezit în plin război, iar mai multe persoane și-au pierdut viața în doar câteva ore.