Recent, siteurile de ştiri publicau poze cu o doamnă din Germania în costum de baie negru, la plajă în Italia. Doamna cancelar Merkel – de dânsa fiind vorba – merita, într-adevar o vacanţă scurtă, după fiascoul cipriot, indiferent de atenţia nedorită a presei italiene. Din perspectiva dânsei, ultimele două săptămâni dacă nu au fost un triumf, pot fi considerate un success în cariera sa politică. Cancelarul german a dovedit susţinătorilor că poate negocia la sânge.
Detaliile pachetului de salvare cipriot păreau cunoscute. Majoritatea publicaţiilor internaţionale scriau despre 17 miliarde de euro, din care 7 miliarde de euro sunt presupuse ca s-ar da pentru salvarea băncilor, iar 10 miliarde pentru statul cipriot. Trebuie remarcat însă că pachetul final nu include nici un euro pentru bănci. Acestea vor trebui să recupereze toate cele 7 miliarde de euro de la clienţi.
Din cele 10 miliarde de euro, 7,5 vor fi folosite pentru a refinanţa datorii care ajung la scadenţă. Nu trebuie să fii Einistein să realizezi că aceste datorii sunt în principal faţă de BCE. Altfel, dacă mica insulă intră în incapacitate de plăţi, ar scufunda mare parte a capitalului BCE. Colateralul pus garanţie de către Cipru la BCE este estimat la aproape 10 miliarde de euro. Deci cele 7,5 miliarde de euro din pachetul de salvare se întorc imediat pentru salvarea Europei. Concluzia pare cinică : “salvarea Ciprului a fost GRATIS pentru Uniunea Europeană”.
Troika a explicat răspicat că aşa vor arăta şi viitoarele intervenţii bancare. Cu toate acestea, ministrul de finanţe olandez Jeroen Dijsselbloem a fost aspru criticat pentru că a lăudat "bail-inurile" – care forţează acţionarii şi marii deponenţi să plătească când băncile au nevoie de ajutor.
Momentul în care a făcut acest lucru nu putea fi mai prost, remarcile sale speriind pieţele financiare. În afară de panica creată, acest model are, în principiu, multe avantaje pentru că este transparent, poate fi aplicat cu consecvenţă şi nu cere cecuri în alb. Şi, cel mai important: noul model este progresiv – în acelaşi mod în care doar taxele progresive îi lovesc pe cei cu mai mult de 100.000 de euro în cont.
Singura problemă a acestui model este că nu are cum să funcţioneze. Deponenţii cu peste 100.000 de euro în cont pot întoarce direcţia economiei europeene în momente de panică. Când mi-am început cariera în tradingul de derivative, prima lecţie pe care am învăţat-o a fost că un miliard nu este egal ca preţ cu o mie de milioane. Nu te poţi juca şi experimenta cu astfel de sume (la o asemenea scară) fără să te pregateşti pentru explozia unui sistem extrem de sofisticat şi fragil.
Remarcile domnului Dijsselbloem ar fi fost recepţionate mai blând dacă operaţiunea din Cipru ar fi avut succes. Nu a fost cazul. Aşa zisa salvare a deteriorat irevocabil economia Ciprului. Controlul capitalului impus actualmente este draconic. Va exista o reeşalonare forţată pentru toate creditele bancare. Capitalul de lucru a îngheţat, biletele la ordin nu pot fi încasate. Afacerile transfrontaliere sunt sever limitate. Inclusiv în străinătate, cărţile de credit cipriote sunt limitate la 5.000 de euro pe lună. Banii vor părăsi însă insula în ciuda oricărei măsuri. Chiar înconjurând Ciprul cu sârmă ghimpată, nu se vor putea opri ieşirile de capital.
Dacă McDonalds ar testa un nou tip de burger care omoară 10% din consumatori, putem presupune că ar ezita şi ar amâna lansarea globală a HappyMealului Cipriot. Troika, în schimb, consideră că Ciprul este o misiune reuşită şi se pregăteşte pentru următoarea intervenţie.
Deborah Chen a studiat matematica la Trinity College, Cambridge University. După absolvire, s-a alăturat unei bănci de investiţii, lucrând în tranzacţii cu derivative. Timp de câţiva ani a condus un grup responsabil cu managementul portofoliului de opţiuni pe dolar, generând profituri de zeci de milioane în fiecare an. Scrie cu regularitate comentarii de piaţă şi este frecvent citată de publicaţii precum Financial Times, Trader magazine sau CityAM.