Șeful BMW anunță începerea unei transformări a grupului bavarez „așa cum compania noastră nu a mai văzut” ca replică la pierderea poziției fruntașe în domeniul vânzărilor de vehicule premium în fața Mercedes-Benz.
Gupul BMW are în plan lansarea unei ofensive de proporții în domeniul lansării de noi modele, incluzând aici și modernizarea unora dintre cele deja existente. În următorii doi ani, grupul bavarez va prezenta nu mai puțin de 40 de produse, printre acestea numărându-se SUV-ul compact X2 și fratele său mai mare, X7.
În cadrul conferinței anuale de prezentare a rezultatelor financiare, Harald Krueger, CEO-ul grupului german a anunțat că „a început o transformare așa cum compania noastră nu a văzut vreodată”. Declarația oficialului BMW vine în contextul în care profitabilitatea grupului a coborât la cel mai slab nivel din ultimii șase ani, nava amiral – Seria 7 – nu a reușit să țină pasul cu concurentul direct, Mercedes-Benz Clasa S, iar noua Serie 5, abia intrată în comercializare, are un start mai slab decât cel așteptat. În ciuda acestor dificultăți, germanii au reușit să mențină un nivel ridicat al profitului net. Astfel, profitul net a urcat cu 8% anul trecut, la 6,9 miliarde de euro, în timp ce veniturile au crescut cu 2,2%, la 94,1 miliarde de euro, ambele rezultate reprezentând noi recorduri pentru producătorul maşinilor BMW şi Mini.
BMW a raportat însă și o scădere a marjei de profit la divizia auto până la 8,9% în 2016, de la 9,2% în 2015. Este cel mai scăzut nivel al profitabilităţii din 2010 şi vine după ce BMW a pierdut anul trecut titlul de cel mai mare producător de automobile premium din lume în favoarea Mercedes-Benz, încheindu-şi dominaţia de peste un deceniu.
Marca BMW a anunţat recent că vânzările sale au crescut cu 5,2% în 2016, până la 2.003.359 autoturisme, cu aproximativ 80.000 mai puţine decât Mercedes-Benz, divizia premium a grupului german Daimler, care a livrat 2.083.888 vehicule, reprezntând un avans de 11,3% faţă de 2015. Pe locul trei în topul producătorilor de automobile premium s-a clasat Audi, care a livrat anul trecut 1,87 milioane de vehicule, în creştere cu 3,8% faţă de 2015.
Profit direcționat către investiții
Orientarea către profit a grupului bavarez, cu risul pierderii poziției fruntașe în clasamentul vânzărilor de mașini premium are o logică mai mult decât clară: BMW pregătește investițiile necesare schimbărilor majore prin care trece industria. Astfel, după ce anul trecut a cheltuit 5,16 miliarde de euro pentru cercetarea și dezvoltarea de noi produse, compania are în plan o creștere a acestor investiții în 2017 menținând însă o marjă a profitului cuprinsă între 8% și 10%.
„Profitabilitatea este mai importantă pentru noi decât poziția de lider al vânzărilor”, a menționat directorul financiar al grupului, Nicolas Peter.