Invitatul special al evenimentului este Hardy Schloer, fondatorul grupului de consultanţă Schloer Consulting Group, o companie care realizează analize geopolitice, economice şi strategice. Compania sa are divizii de analiză în Europa şi Asia de Sud-Est şi livrează rapoarte şi prognoze economice şi geopolitice unor guverne, bănci şi mari companii din întreaga lume.
Hardy Schloer a acordat un amplu interviu jurnalistului Dan Andronic, pentru producția EVZ „Incomod 101%”, în care a vorbit despre marile pericole care pândesc omenirea în această perioadă. Vă prezentăm în continuare un fragment din acest interviu eveniment.
La eveniment vor participa personalităţi din diverse domenii (economic, academic, politic, social, mediatic, etc.), parlamentari, reprezentanți la vârf din ministerele de resort și ai unor companii private şi de stat, ai băncilor, ai pieţei de capital, societăților de asigurare și brokeraj, ai fondurilor de investiții şi, nu în ultimul rând, ai presei.
La conferință vor lua cuvântul Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor Publice, Varujan Vosganian, deputat, Bogdan Pușcaș, președintele ANAP, Mircea Ursache,
fost vicepreședinte ASF, Mihai Prisăcariu, expert în management și strategie, și Dragoș Huru, profesor universitar doctor la ASE.
Temele care vor fi supuse dezbaterii vor fi :
– Vor dispărea banii ?
– Modalități de creștere a investițiilor
– Achizițiile publice – elemente de reglementare legislativă
– P.P. – o soluție pentru dezvoltarea economică ?