Cel de-al şaselea film inspirat din romanele britanicei J. K. Rowling, “Harry Potter and the Half-Blood Prince” („Harry Potter şi Prinţul Semipur”), este lider in box-office-ul american în ceea ce priveşte încasările, reuşind să strângă 159,7 milioane de dolari în doar cinci zile de la lansare.

În primul weekend de la lansare, noua peliculă Harry Potter a obţinut încasări de 79,4 milioane de dolari în cinematografele din America de Nord, potrivit datelor Hollywood.com.

Potrivit analiştilor de pe piaţă,  “Harry Potter and the Half-Blood Prince” va continua să înregistreze o creştere spectaculoasă a încasărilor o dată cu intrarea în cinematografele IMAX. „Cel de-al treilea weekend de la lansare va fi un succes pentru această peliculă pentru ca va marca intrarea în cinematografele IMAX”, a spus Paul Dergarabedian, analist al Hollywood.com.

„Harry Potter şi Prinţul Semipur” a obţinut încasări de 104 milioane de dolari pe plan mondial astfel, pe locul doi în topul celor mai mari încasări reuşite vreodată de un lungmetraj în prima zi de la lansare.

A doua poziţie a box office-ului american a fost ocupată de “Ice Age: Dawn of the Dinosaurs” („Epoca de gheaţă 3: Apariţia dinozaurilor”) care a obţinut încasări de 17,7 milioane de dolari în ultima săptămână. De la lansarea sa, la 1 iulie, pelicula a strâns 152 milioane de dolari din vânzări.

Locul al treilea în box office-ul nord-american a fost ocupat de SF-ul “Transformers: Revenge of the Fallen” („Transformers: Răzbunarea celor învinşi”), cu încasări săptămânale de 13 milioane de dolari. În cele patru săptămâni de la lansare, filmul a avut încasări de 363,8 milioane de dolari.

SURSA: Los Angeles Times

DETALII:
Citeşte şi Harry şi bagheta sa magică de 7 miliarde dolari