Potrivit unei analize sectoriale realizate de inspectorii Consiliului Concurenței, pe baza datelor colectate de la mai multe instituții ale statului, s-a constatat că gradul de cuprindere în asigurare a RCA se ridica la doar 71,3% din parcul auto national la finele anului trecut. Conform datelor DRPCIV, la 31 decembrie 2014, parcul auto national era format din 6.270.615 de autovehicule, din care 4.905.630 erau autoturisme.
În cazul autoturismelor gradul de cuprindere în asigurare a RCA, adică autoturisme cu RCA valabilă, se ridica, la nivelul anului trecut, la 76,9%, adică pentru doar 3,77 de milioane de autoturisme. De aici rezultă că peste 1 milion de autoturisme înmatriculate nu dețin asigurare RCA valabilă, iar o parte dintre acestea circulă pe drumurile publice.
Județele în care se constată cel mai redus grad de cuprindere în asihurare a RCA în cazul autovehiculelor sunt: Galați, Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Teleorman, Olt și Dolj, așa cum se poate observa și din harta alăturată.
Totuși, așa cum am precizat, reducerea gradului de cuprindere în asigurare a RCA este mai puțin evidentă la nivelul autoturismelor (-1,3 puncte procentuale în 2014 față de 2011), fiind mai pronunțată la nivelul celorlalte vehicule ce formează parcul auto (indicatorul ajunge la aproximativ 51% în anul 2014 în cazul celor din urmă, în scădere cu 8 puncte procentuale față de anul 2011).
“Gradul scăzut de cuprindere în asigurare a RCA creează probleme evidente la nivelul pieței. Astfel, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS), asociație profesională non profit constituită din companiile de asigurări care au dreptul să practice asigurarea RCA pe teritoriul României, plătește despăgubirile pentru daune materiale și pentru vătămări de persoane și decese în cazul în care accidentul cauzator de prejudicii a fost provocat de un vehicul fără asigurare RCA sau a avut autor necunoscut”, se arată în raportul lansat astăzi de Consiliul Concurenței. Potrivit sursei citate, FPVS este constituit prin contribuția asigurătorilor RCA, stabilită ca un anumit procent din valoarea primelor polițelor de asigurare de răspundere civilă.
“Altfel spus, prejudiciile cauzate de vehiculele neasigurate RCA sunt suportate de șoferii corecți, care au încheiate astfel de polite”, se menționează în sursa citată.
Ce riscă șoferii care nu dețin asigurare RCA
Potrivit normelor în vigoare, asigurarea de răspundere civilă pentru autovehicule (RCA) este obligatorie pentru toate tipurile de autovehicule supuse înmatriculării sau înregistrării. În cazul în care un conducător auto nu deține o asigurare RCA valabilă, sancțiunea constă în aplicarea unei amenzi contravenționale între 1000 și 2000 de lei, dar și în reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcilor de înmatriculare ale vehiculului. În plus, dacă este găsit vinovat de producerea unui accident auto, șoferul vehiculului neasigurat va suporta toate costurile aferente daunelor materiale și morale asociate accidentului produs, respectiv despăgubiri pentru pagubele materiale provocate, pentru pagubele rezultate din lipsa de folosință a unui alt vehicul, pentru decesul ori vătămările corporale suferite de persoane, inclusiv cheltuieli de judecată (în cazul unui proces în instanță).
Ce recomandă Consiliul Concurenței
Recomandarea autorității de concurență către Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este de a intensifica controalele în trafic, în vederea descurajării conducerii de vehicule neasigurate RCA. Datele arată diferențe semnificative între gradul de cuprindere în asigurare a autoturismelor și a celorlalte vehicule, dar și în profil teritorial, fapt pentru care atenția autorităților ar trebui să se îndrepte către zona sudică și sud-estică a României și către categoria generală a celorlalte vehicule prezente în trafic (deci nu neapărat a autoturismelor).
În ceea ce îl privește pe reglementatorul sectorului asigurărilor din România, recomandarea autorității de concurență este ca ASF să analizeze oportunitatea schimbării modalității curente de emitere a polițelor RCA, eventual în sensul apropierii acesteia de modelul folosit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) la emiterea rovinietei.
O soluție pe termen mediu și lung ar putea implica modificarea modalității curente de emitere a polițelor RCA, inclusiv interconectarea bazelor de date ale ASF și ale altor autorități publice. “Aceasta ar putea conduce la o ameliorare semnificativă a gradului de cuprindere în asigurare a RCA și ar putea atenua și alte ineficiențe existente în acest moment în segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă a autovehiculelor”, se mai arată în raport.