Israelul, care este gata să negocieze „timp de patru ani” o soluţie cu două state cu palestinienii, va putea să-şi anexeze coloniile din Cisiordania fără întârziere, a declarat marţi ambasadorul Statelor Unite la Ierusalim, David Friedman, informează France Presse, conform Agerpres.
Preşedintele Donald Trump şi-a prezentat marţi, la Casa Albă, alături de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, planul de pace pentru Orientul Mijlociu, bazat pe o soluţie „cu două state” şi prin care face Israelului o serie de concesii. El a spus că teritoriul prevăzut pentru noul stat palestinian va rămâne deschis şi nu vor fi dezvoltate colonii israeliene timp de o perioadă de patru ani.
This is what a future State of Palestine can look like, with a capital in parts of East Jerusalem. pic.twitter.com/39vw3pPrAL
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 28, 2020
Printre numeroasele puncte sensibile ale planului se numără acordarea suveranităţii Israelului asupra Văii Iordaniei.
Această vastă zonă strategică din Cisiordania ocupată este „vitală” pentru Israel, a insistat Netanyahu care a anunţat că statul evreu „îşi va pune în aplicare suveranitatea”.
Declaraţia făcută câteva minute mai târziu de ambasadorul SUA în Israel, David Friedman, a fost şi mai explicită.
„Israelul nu trebuie să aştepte deloc”, a răspuns Friedman unui ziarist care l-a întrebat dacă anexarea va fi şi ea supusă termenului de patru ani.
Reacția ONU la soluția cu două state
ONU respectă rezoluţiile Naţiunilor Unite şi acordurile bilaterale privind crearea a două state, Israel şi Palestina, „trăind alături în pace şi securitate în frontierele recunoscute pe baza liniilor definite în 1967”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Stéphane Dujarric, citat de AFP.
„Poziţia Naţiunilor Unite legată de soluţia cu două state a fost definită de-a lungul anilor prin rezoluţii pertinente ale Consiliului de Securitate şi Adunării Generale de care trebuie să ţină cont secretariatul general” al ONU, a precizat într-un comunicat Stéphane Dujarric după publicarea planului american de pace pentru Orientul Mijlociu.
„Naţiunile Unite rămân angajate să îi ajute pe palestinieni şi israelieni să îşi rezolve conflictul pe baza rezoluţiilor ONU, dreptului internaţional şi acordurilor bilaterale”, a adăugat el.
Emiratele Arabe Unite apreciază eforturile SUA și planul lui Trump
Planul prezentat marţi de preşedintele american, Donald Trump, este „un important punct de pornire pentru revenirea la masa negocierilor”, au apreciat Emiratele Arabe Unite (EAU), salutând această „iniţiativă serioasă”, mai notează AFP.
„Emiratele Arabe Unite apreciază eforturile constante ale Statelor Unite pentru a se ajunge la un acord de pace palestiniano-israelian”, a declarat ambasadorul EAU la Washington, Yousef Al-Otaiba, într-un comunicat difuzat pe Twitter.
Yousef Al-Otaiba a fost, alături de omologii săi din Oman şi Bahrein, unul dintre reprezentanţii ţărilor arabe atunci când preşedintele american a dezvăluit marţi la Casa Albă planul său de pace, în absenţa palestinienilor.
Turcia vede planul lui Trump ca fiind „născut mort”
Turcia a apreciat că planul de pace propus de preşedintele american, Donald Trump, pentru a rezolva conflictul israeliano-palestinian este „născut mort”, considerând că este un „plan de ocupaţie” destinat să distrugă orice speranţă în soluţia cu două state, conform AFP.
„Pretinsul plan de pace al Statelor Unite este născut mort”, a declarat ministerul turc de externe într-un comunicat. „Este un plan de ocupaţie urmărind să ucidă o soluţie cu două state şi să obţină prin forţă teritorii palestiniene, a adăugat el.
„Poporul palestinian şi pământul său nu pot fi cumpărate”, se mai afirmă în document. „Nu vom accepta nimic care să legitimeze ocupaţia israeliană şi persecuţiile. Îi vom sprijini întotdeauna pe fraţii noştri palestinieni”, potrivit comunicatului.
„Nu va fi niciodată pace în Orientul Mijlociu fără să fie pus capăt politicii de ocupaţie”, a adăugat ministerul turc de externe. „Nu vom sprijini niciodată niciun plan care nu va fi acceptat de palestinieni”, a menţionat diplomaţia de la Ankara.
Palestinienii nu văd cu ochi buni acest plan ce merită să ajungă la „coşul de gunoi al istoriei”
Arabia Saudită „apreciază” eforturile preşedintelui american Donald Trump, care a prezentat marţi un plan de pace pentru Orientul Mijlociu, a anunţat miercuri Ministerul de Externe, lansând un apel la negocieri directe între Israel şi palestinieni, mai relatează AFP.
Orice dezacord cu planul american trebuie să fie rezolvat pe calea negocierilor „pentru a face să avanseze procesul de pace astfel încât să se ajungă la un acord care să consacre drepturile legitime ale poporului palestinian”, a afirmat ministerul saudit într-un comunicat.
„Regatul apreciază eforturile administraţiei preşedintelui Trump de a acţiona pentru un plan de pace complet între părţile palestiniană şi israeliană”, a scris Ministerul de Externe într-un comunicat publicat de presa oficială.
Palestinienii consideră însă că acest plan este părtinitor şi merită să ajungă la „coşul de gunoi al istoriei”.
La rândul său, regele Salman al Arabiei Saudite şi-a exprimat, în cursul unei discuţii telefonice cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, sprijinul „de nezdruncinat” pentru drepturile palestinienilor, a informat miercuri agenţia de stat saudită (SPA).
Regele este de partea palestinienilor şi sprijină „opţiunile lor şi ceea ce consacră speranţele şi aspiraţiile lor”, a adăugat SPA.
„Preşedintele Autorităţii Palestiniene i-a exprimat (regelui Salman) aprecierea pentru interesul arătat cauzei palestiniene şi regatului Arabiei Saudite” pentru sprijinul acordat poporului palestinian, a transmis SPA.