Klaus Iohannis susține că lipsa de încredere în Uniunea Europeană este generată, printre altele, de modul lent de acțiune al uniunii. În opinia președintelui, protestele fermierilor au fost generate de legislație veche, din 2020.

Klaus Iohannis propune soluții pentru creșterea încrederii în UE

Iohannis spune că liderii europeni sunt „de multi ori” departe de interesele oamenilor. Totodată, există și anumite „chestiuni strategice” legate de conceptul de funcționare al UE care trebuie analizate.

În opinia președintelui, funcționarea UE trebuie să devină mai fluidă și mai bună. Totodată, trebuie să se extindă cu Ucraina și Republica Moldova, spune el.

„Deciziile referitoare la politica agricolă comună s-au luat în 2020. Noi suntem în 2024. Oare de ce a fost nevoie să avem proteste masive ale fermierilor ca să ne dăm seama că unele concepte trebuie rediscutate? Este doar un exemplu de cum de multe ori suntem prea departe de interesele oamenilor pe care vrem să îi ajutăm să își facă treaba. Sunt și chestiuni strategice legate de conceptul de funcționare al UE de care trebuie să ne ocupăm. Funcționarea UE trebuie să devină mai fluidă, mai bună, UE trebuie să se extindă cu Ucraina, Republica Moldova”, a declarat Klaus Iohannis la Parlamentul European.

Preşedintele spune că este o distanţă prea mare între cetăţeanul elector şi clasa politică

În opinia președintelui, există o distanţă prea mare între cetăţeanul elector european şi clasa politică europeană. Un rezultat al acestei probleme ar fi protestele masive ale fermierelor din ultima vreme. Din acest motiv, spune el, trebuie să existe o reapropiere.

„Pledez pentru o Uniune puternică, consolidată, unită, solidară şi cu concepte solide pentru parcursul pentru următorii ani, în beneficiul cetăţenilor europeni. Am mai spus-o şi cred că o să mai spun şi în continuare, este o distanţă prea mare între cetăţeanul elector european şi clasa politică europeană. Trebuie să ne reapropiem, trebuie să venim cu soluţii nu pe termen scurt ci pe termen mediu şi lung şi trebuie să discutăm aceste soluţii cu cei care sunt vizaţi de ele”, a spus şeful statului.

klaus iohannis
Klaus Iohannis/SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Funcţionarea Uniunii trebuie să devină mai eficientă

În continuare, acesta a susținut că funcţionarea Uniunii Europene trebuie să devină mai eficientă și mai rapidă. De exemplu, există chestiuni strategice legate de conceptul de Uniune care trebuie analizate.

„Funcţionarea Uniunii, în interior, trebuie să devină mai eficientă, mai fluidă, mai rapidă, deci arhitectura Uniunii trebuie îmbunătăţită. Uniunea trebuie să se extindă, asta e opinia mea, este nevoie să includem Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest. Ei vor să fie parte din UE, noi vrem să fie cu noi, de ce durează pentru unii deja de 20 de ani aceste discuţii? Deci trebuie să fim şi aici mai hotărâţi mai aplicaţi”, a completat Iohannis.

Uniunea noastră se confruntă cu provocări geostrategice fără precedent

La nivel global, spune el, ordinea internaţională bazată pe reguli este contestată repetat. Președintele a spus că „Rusia îşi continuă agresiunea împotriva Ucrainei”.

Simultan, în jurul UE, instabilitatea şi insecuritatea au atins „niveluri alarmante”.

„Conflictul deschis din Orientul Mijlociu, situaţia din Marea Roşie şi evoluţiile îngrijorătoare din Sahel, toate acestea au un impact sistemic asupra propriei noastre securităţi. Schimbările climatice, dificultăţile economice şi migraţia ilegală continuă să genereze la rândul lor un impact negativ, sporind complexitatea dinamicii globale. Pe lângă toate aceste provocări, asistăm la o criză a valorilor şi, din ce constat, la o criză de încredere a publicului în instituţiile noastre”, a arătat şeful statului.

Klaus Iohannis a subliniat că „ne confruntăm, într-adevăr, cu o erodare a valorilor la nivelul Uniunii Europene, ceea ce alimentează percepţia de declin pe care unii o au despre Europa sau, cel puţin, despre rolul de lider şi rolul global al Europei”.

„De aceea, trebuie să facem mai mult pentru a promova sentimentul – şi certitudinea – că facem parte cu toţii din aceeaşi comunitate de valori, care trebuie protejată de fiecare dintre noi”, a subliniat Iohannis.