Capital: La ce ajută privatizarea unei companii de stat?
Remus Vulpescu: Privatizarea e posibilă la orice societate de stat și poate să aibă mai multe rațiuni. În general, te ajută să faci să meargă bine niște societăți dacă admiți că ești un prost manager ca stat. Și până acum, asta a fost situația. Statul a fost un prost manager, nu a știut să aibă grijă de propriile lui afaceri, care au pierdut bani.
Capital: În ultimii ani, cât a pierdut statul din cauza companiilor din portofoliul Ministerului Economiei?
R.V.: Enorm. Păi, dacă numai de la Hidroelectrica au fost peste un miliard de euro venituri nerealizate în ultimii șase ani, la care mai putem adăuga cel puțin 500 milioane de euro bani cheltuiți fără noimă în aceeași perioadă, ne duce spre 1,5 sau chiar două miliarde de euro, pe o companie de stat. Să o înmulțim cu 20 și rezultă că în ultimii cinci-șase ani statul a făcut o performanță economică inferioară cu cel puțin 30 până la 50 miliarde de euro în termeni de cifră de afaceri, nu în termeni de dividende sau de impozite. Nu este propriu-zis o gaură, pentru că nu erau acolo niște bani și a venit cineva și i-a luat. Sunt niște venituri nerealizate la bugetul statului din cauza managementului prost.
Capital: Când vom mai auzi de privatizarea Hidroelectrica?
R.V.: Privatizarea Hidroelectrica a fost prevăzută în angajamentele României față de FMI că o să se facă sub forma unei oferte publice inițiale de 10%, o majorare de capital social. Genul acesta de privatizare te poate ajuta într-un fel și la management. În primul rând, societatea, dacă își face majorare de capital social, obține niște bani în mod direct de pe bursă. Investitorii își pun banii în acțiunile acelor societăți care plătesc dividende sau în acțiunile care cresc și care pot fi revândute cu profit. În aceste companii de stat se putea aduce încă de la început management profesionist, niște oameni care să fie puși acolo pentru că pot să aducă profit companiei, să plătească dividende după ce au plătit impozite. Se putea face dintotdeauna. A început abia acum pentru că nu se mai putea amâna.
Capital: În context, care este principalul vinovat pentru situația de la Hidroelectrica? Este posibilă revenirea ei pe piața de energie?
R.V.: Principalul vinovat nu e o persoană sau o instituție, ci o concepție greșită că o companie de stat trebuie să servească alte priorități decât scopul oricărei companii, oricărei societăți comerciale și anume acela de a face profit. Companiile de stat ar trebui să fie mai performante decât companiile private, presupunându-se că statul are o bază de selecție mai largă de profesioniști. Dacă ne uităm peste tot în ministere, în agenții, în organisme și în tot sistemul bugetar, o să găsim numai CV-uri cu licențe, masterate, specializări și tot felul de cursuri, multe economice sau tehnice pe anumite specialități pe care le regăsim apoi în specificul fiecărei companii de stat. În realitate, companiile de stat sunt conduse într-un mod neprofesionist, neprincipial și haotic. Nu există o strategie, nu există planificare pe termen mediu sau lung, nu există decât o atitudine „da, să trăiți“ sau o atitudine de dezinteres – pentru că un membru în Consiliul de Administrație al unei companii care poate să aibă o cifră de afaceri de sute de milioane de euro, de exemplu, câștigă acum 47 de lei.
Capital: Revenind la privatizare, la Oltchim procesul a început să se miște cu pași repezi.
R.V.: Da, pentru că Oltchim nu mai are timp să aștepte. Oltchim, până în 2007, a doua Perlă a Coroanei, plătea impozite, plătea dividende, era ce mai rămăsese din faimoasa industrie petrochimică românească. Există studii că absolut toate capacitățile de producție din industria petrochimică, închise după 1990, în România, s-au redeschis în alte părți în Europa. Industria petrochimică de la noi s-a diminuat de trei ori, în timp ce totalul capacităților de producție la nivel de Europa a rămas constant sau a crescut. Deci, tot ce am închis noi au deschis alții. Aceleași studii spun că, în termeni de zece ani, cererea de produse petrochimice, în lume, se va dubla. Așadar, există loc de creștere.
Capital: În afară de cele două companii care au venit cu oferte credibile pentru Oltchim, TISE (Rusia) și PCC SE (Germania), mai sunt și alți investitori puternici interesați?
R.V.: A fost deja o primă etapă de privatizare la Oltchim, în care statul român a făcut niște anunțuri și a cerut oferte neangajante: adică, fiecare poate să scrie ce vrea și nu își asumă, în realitate, nicio obligație. Au venit niște scrisori, două credibile: una de la PCC și una de la TISE. În afară de aceștia, nu mai sunt alții care să fi venit cu niște oferte credibile. Dacă vorbim strict din punctul de vedere al hârtiilor, ar mai fi doi, dar nu există niciun fel de indiciu că în spatele unor declarații de-ale lor s-ar afla vreo forță financiară considerabilă. Nu cred că e cazul să îi luăm în considerare. Căutăm investitorul strategic care să fie dispus, chiar cu niște eforturi și din partea lui și din partea statului, să nu dea oameni afară. Nu este ușor, mai ales când ai ajuns să ai datoriile astea de 600-700 milioane euro. Sperăm să reușim să facem Oltchimul suficient de atractiv în această scurtă perioadă, astfel încât să mai apară și alți investitori interesați. Mai sunt câteva luni.
Capital: Cum ar putea să devină atractivă în această perioadă relativ scurtă?
R.V.: Ar putea. În primul rând, va trebui să i se diminueze datoriile printr-o simplă conversie în acțiuni, de exemplu, a creanței AVAS. Acesta este și unul din scopurile administrării speciale – există Legea nr. 137 pe 2002, iar administratorul special poate să efectueze conversia datoriilor față de AVAS în acțiuni. Ce înseamnă? Că până la 200 milioane euro vor fi șterse din totalul datoriilor Oltchim și vor fi adăugate ca valoare la capitalul social printr-un număr de acțiuni. Iarăși, foarte important, băncile finanțatoare ale Oltchim trebuie să fie mulțumite de modul în care trebuie să decurgă privatizarea. Nu putem să mergem pur și simplu și să-i rugăm să șteargă datoriile. Nu avem cum. Cu toate acestea, credem că putem aduce Oltchim la nivelul maxim posibil în condițiile economice date de credibilitate în fața investitorilor. Lucrăm la un program de măsuri alternative, o aplicare într-un timp foarte scurt cu efecte aproape imediate. La Oltchim nu se pune problema de insolvență. În cazul insolvenței, această societate nu poate decât să se lichideze. Nu se poate redresa. Hidroelectrica se poate redresa singură, fără împrumuturi suplimentare, fără ștergeri de datorii, fără nimic, doar cu un management atent. Și o să vedem și în cazul Hidroelectrica și în cazul Oltchim ce înseamnă managementul profesionist.
Capital: Câte companii vor fi privatizate din portofoliul Ministerului Economiei?
R.V.: În calendarul cu FMI sunt incluse câteva. Atât cât se poate respectat acel calendar, care a fost asumat într-un mod ușor nerealist de la bun început. Și nici nu s-au făcut progrese o bună perioadă de timp cu angajamentele asumate. Nu se vine cu un nou calendar. În unele cazuri poate reușim să ne încadrăm în termenele inițiale, în alte cazuri va fi, evident, necesară ajustarea unor termene, dar numai pe baza unor dovezi foarte clare că s-au făcut progrese și că, tehnic, nu e posibilă respectarea termenlor inițiale. Noi vorbim de privatizarea unor mari societăți în România din 2007. Să dau un exemplu: toate societățile care ar fi trebuit privatizate până în 2012, la sfârșit, au fost prevăzute pentru această privatizare din 2007. Până în 2011, nu s-a întâmplat nimic. Ori, să faci în 2012, în patru luni, o privatizare care trebuia să aibă loc în patru ani, nu e ușor. Noi încercăm._
Pe scurt, cine este Remus Vulpescu (40 ani)
În prezent, este șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) și administratorul special al Hidroelectrica
La sfârșitul lunii iunie 2012, a demisionat din Consiliul de Administrație al Transelectrica, din cauza presupuselor legături dintre Mircea Ciopraga, președintele Consiliului, și compania Energy Holding
În 2012, a ocupat funcția de director general al Corpului de Control al primului-ministru și, tot în 2012, a fost directorul Direcției „Conduită și Disciplină Profesio­nală“ din cadrul Camerei Consultanților Fiscali