Grupul olandez Heineken, al treilea producător de bere la nivel mondial, a anunţat, luni, că va închide două fabrici din Cehia, parte a unui program de trei ani destinat reducerii costurilor. Divizia din Cehia a Heineken va sista operaţiunile la fabricile de bere Kutna Hora şi Znojmo, urmând ca 35 de posturi să fie desfiinţate, iar o parte a salariaţilor să fie transferaţi la alte facilităţi de producţie ale grupului, informează Mediafax. Veniturile totale ale Heineken, la niv
Grupul olandez Heineken, al treilea producător de bere la nivel mondial, a anunţat, luni, că va închide două fabrici din Cehia, parte a unui program de trei ani destinat reducerii costurilor.
Divizia din Cehia a Heineken va sista operaţiunile la fabricile de bere Kutna Hora şi Znojmo, urmând ca 35 de posturi să fie desfiinţate, iar o parte a salariaţilor să fie transferaţi la alte facilităţi de producţie ale grupului, informează Mediafax.
Veniturile totale ale Heineken, la nivel mondial, au urcat în primul trimestru cu 24%, la trei miliarde euro, după integrarea companiei Scottish & Newcastle în grup şi majorarea preţurilor, dar au scăzut organic cu 1%, din cauza reducerii volumului şi fluctuaţiei cursului valutar.
Anul trecut, grupul a înregistrat un profit net de 209 milioane euro, de patru ori mai mic decât rezultatul de 807 milioane euro din anul anterior, declin determinat de performanţele sub aşteptări ale companiilor integrate în perioada de raportare şi cheltuielile financiare legate de aceste achiziţii.
Heineken este prezent pe piaţa din România din 2003, când a preluat pachetul majoritar de acţiuni la Brau Union, care şi-a schimbat ulterior denumirea în Heineken România. Grupul a preluat, în 2008, şi compania Bere Mureş.
SURSA: Mediafax