Cine este soţia celui mai bogat om din lume. Îi e alături lui Bernard Arnault de peste 30 de ani

Bernard Arnault, cel mai bogat om de pe planetă, potrivit topului miliardarilor pe 2024, este căsătorit din anul 1991. Iată cine este partenera sa de viaţă, alături de care are trei copii.

Hélène Mercier şi Bernard Arnault şi-au unit destinele la doi ani după ce s-au cunoscut

Bernard Arnault este cel mai bogat om din lume în acest moment.

Gigantul LVMH (Louis Vuitton Moët Hennessy) este condus de Bernard Arnault, care în acest an a devenit cel mai bogat om din lume, depășindu-l pe Elon Musk în ceea ce privește averea.

Francezul, care are 75 de ani, are noroc şi în dragoste, nu doar în afaceri. El și soția sa, Hélène Mercier (64 de ani), sunt căsătoriți de peste trei decenii și par extrem de fericiți.

Averea lui Arnault și a familiei sale a atins 233 miliarde de dolari în acest an, ceea ce îl plasează pe primul loc în topul celor mai bogați oameni de pe întregul glob, depășindu-l pe Elon Musk, care are 52 de ani, și o avere de 195 miliarde de dolari.

Bernard Arnault și Hélène Mercier sunt căsătoriți de 30 de ani și au împreună trei copii: Alexandre, Frédéric și Jean. Fondatorul miliardar al LVMH și soția sa, care este pianistă, s-au întâlnit pentru prima dată la o petrecere în 1989. Au fost de atunci de nedespărţit. Nunta a venit doi ani mai târziu, în 1991.

 

O pianistă de succes, cu recunoaştere internaţională

Bernard Arnault este şi el pasionat de pian, însă recunoaşte că nu este la fel de talentat.

„Întotdeauna mi-a plăcut să fiu numărul unu. Nu am reușit la pian, nu am reușit la tenis”, recunoştea el într-un interviu acordat Financial Times acum ceva ani.

Născută în Montreal, Hélène Mercier este o pianistă de succes care și-a început cariera muzicală la vârsta de 6 ani. A studiat la Școala de Muzică Vincent d’Indy.

Chiar de tânără, a obținut recunoașterea la concursurile de muzică din Quebec și Canada și a câștigat primul loc la Concursul Internațional de Muzică de Cameră de la Praga.

Mercier a împărtășit pasiunea pentru muzică cu copiii ei. Ei nu au ales să urmeze o carieră în domeniu, însă au beneficiat întotdeauna de susţinerea mamei lor, indiferent de opţiunile pe care le-au avut.

„Ne-a spus mereu că dacă vrem să devenim muzicieni, ne va susține”, mărturisea Alexandre Arnault.

Bernard Arnault mai are doi copii şi din mariajul anterior cu Anne Dewavrin. Este vorba despre o fată şi un băiat, Delphine și Antoine.

După cum spuneam, Bernard Arnault se află pe locul întâi în topul celor mai bogaţi oameni din lume, Forbes World’s Billionaires List. Îl urmează în top Elon Musk şi Jeff Bezos, apoi fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg.

SURSA FOTO: BBC/Forbes

Ȋn portofoliul gigantului LVMH, deţinut de Arnault, se află branduri celebre de lux, precum:

  • Moët et Chandon
  • Hennessy
  • Fendi
  • Donna Karan
  • Givenchy
  • Louis Vuitton
  • Marc Jacobs
  • Parfums Christian Dior
  • Bulgari
  • TAG Heuer
  • Zenith
  • Hublot
  • Sephora

Vezi aici mai multe detalii.