Vorbind din apartamentul său de lux din Manhattan, New York, omul de stat, care  a implinit in mai varsta de 89 de ani, a facut o analiza predictivă din punctul său de vedere, a situației actuale geopolitice și economice în lume.

„Statele Unite le-a momit până acum pe China și Rusia, iar ultimul cui în sicriu va fi Iranul, care este, desigur, principala țintă a Israelului.

Am permis Chinei să-și mărească puterea militară și Rusiei să se recupereze după sovietizare, pentru a le da un sentiment fals de bravadă, acest lucru va duce la un deces foarte rapid al ambelor state.

Suntem ca țintașul isteț, provocându-ul pe neiscusit să ridice arma, și atunci când încearcă, Bang Bang. Războiul care vine va fi atât de grav, încât o singura superputere poate câștiga, și aceia suntem noi.

Acesta este motivul pentru care UE este într-o așa mare grabă pentru a forma un superstat, pentru că ei știu ce se apropie, iar pentru a supraviețui, Europa va trebui să fie un singur stat întreg si unit.

Aceasta grăbire a lucrurilor, mi-a arătat că ei știu foarte bine că ceea ce urmează este foarte aproape. O, cât de mult am visat la acest moment încântător. „Cine controleaza petrolul, controleaza națiunile; Cine controleaza mancarea, controleaza oamenii. „

Dl Kissinger a adăugat apoi: „Dacă sunteti persoane obișnuite, atunci puteți să vă pregătiți pentru război prin mutarea la țară și construirea unor ferme, dar trebuie să sa va luati armele cu voi, ca hoardele infometate nu va vor da pace. De asemenea, chiar dacă elitele vor avea paradisurile lor sigure și adăposturi specializate, acestea trebuie să fie la fel de atențe în timpul războiului ca civilii de rând, pentru că adăposturile lor pot fi compromise. „

După o pauză de câteva minute, făcută pentru a-și aduna gândurile, domnul Kissinger, a continuat:

„Am spus armatei că trebuie să cucerească în jur de șapte țări din Orientul Mijlociu pentru a le exploata resursele și aproape ca si-au încheiat treaba. Știti cu toții ce parere buna am despre armata noastra, dar trebuie să spun ca de data aceasta au ascultat ordinele superficial.

Am ajuns la ultima piatră de temelie, adică Iranul, care într-adevăr va înclina balanța. Cât timp mai pot China și Rusia să stea deopate și să se uite cum America curață totul?

Marele URS rusesc și Secera chineză se vor trezi din somnul lor, moment in care Israelul va trebui să lupte cu toată puterea și cu toate armele sale pentru a ucide cât mai mulți arabi.

Sperăm că, dacă totul merge bine, jumătate din Orientul Mijlociu va apartine Israelului.

Tinerii nostri au fost instruiți bine in ultimul deceniu, iar jocurile de razboi jucate pe calculator au ajutat foarte mult in modul lor de gandire, de exemplu jocul Call of Duty Modern Warfare 3, reflecta exact ceea ce va urma în viitorul apropiat, este o programare predictivă.

Tinerii noștri, în SUA și Occident, sunt pregătiti pentru că au fost programați pentru a fi soldați buni, carne de tun, iar atunci când acestora li se va comanda să iasă în stradă și să lupte cu acesti chinezi nebuni și russkies, vor asculta ordinele.
 

Din cenușa vom construi o societate nouă, o nouă ordine mondială; va fi doar o singura superputere ramasa, și un singur guvernul global care câștigă.

Nu uita, Statele Unite ale Americii, are cele mai bune arme, avem tehnologie pe care nici un alt popor nu o are și vom scoate aceste arme, atunci când este momentul potrivit.” – dailysquib.co.uk

Acest articol, publicat pentru prima dată în anul 2011, deși era o ficțiune, a fost preluat de unele publicații internaționale, care l-au considerat autentic. De altfel, "afirmațiile" fostului secretar de stat șochează și astăzi prin actualitatea lor. Ele au fost preluate ca fiind autentice și de către unii politicieni britanici.