Într-un interviu acordat pentru Mediafax, Simona Berariu, purtător de cuvânt al DSP Sibiu, a vorbit despre extinderea hepatitei în România. Potrivit acesteia, alți doi copii din județul Sibiu sunt suspecți de infecție. Este vorba despre o fată de 10 ani și un băiat de 16 ani din orașul Sibiu.

Cei doi sunt suspecți de hepatită de origine necunoscută, adaugă sursa citată, menționând că fata a fost internată pe 19 aprilie și externată în 21. În ceea ce privește scenariile medicilor, Simona Berariu precizează că există posibilitatea ca aceștia să aibă hepatită toxică, urmând un tratament pentru paraziți intestinali.

„Acum așteaptă rezultatul pentru markeri de hepatită E”, a spus ea. Referitor la situația băiatului, se pare că acesta a fost internat în 26 aprilie și este încă în spital, în stare staționară.

În ce stare se află cei doi copii?

Menționăm faptul că îngrijorările de la Sibiu vin în condițiile în care mai mulți copii cu vârste cuprinse între o lună şi 16 ani s-au îmbolnăvit în lume de hepatită acută severă „misterioasă”.

Până în prezent 14 ţări au înregistrat până acum cazuri, cele mai multe fiind în Marea Britanic. Totodată, un caz a fost raportat și în România, iar ulterior, în cursul zilei de joi, Ministerul Sănătății informa că s-au înregistrat alte două cazuri suspecte, fiind vorba despre doi copii „aflați în îngrijire”.

Amintim faptul că anterior, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), a tras un semnal de alarmă în acest sens și a vorbit despre evoluția cazurilor de hepatită acută în cazul copiilor.

Semnal de alarmă de la ECDC

Potrivit sursei citate, numărul cazurilor de hepatită acută de origine necunoscută la copii a ajuns la un număr de 190, scrie EFE.

Andrea Ammon, directoarea ECDC, susține că investigațiile continuă și la momentul actual, în toate țările unde aceste cazuri au fost confirmate.

Pe de altă parte, ea a explicat că în prezent cauza acestui tip de hepatită rămâne una necunoscută. „Sunt investigaţii în desfăşurare în toate ţările care au confirmat cazuri, dar deocamdată cauza acestei hepatite este necunoscută”, a declarat la o conferinţă de presă Andrea Ammon, directoarea ECDC.

Investigațiile realizate până acum însă arată că o posibilă cauză ar putea fi o legătură cu o infecţie provocată de un adenovirus, a mai spus directoarea ECDC. În orice caz, investigaţiile au exclus prezenţa vreunuia din viruşii hepatici cunoscuţi până în prezent, respectiv viruşii A, B, C, D şi E, a mai adăugat ea.