Herbalife, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de produse nutritive din lume, a încheiat anul 2009 cu vânzări nete de 2,3 miliarde dolari, în scădere cu doar 1,5% faţă de anul precedent.
Potrivit companiei, această scădere a fost cauzată de evoluţia negativă a cursurilor valutare, însă exprimate în monedele locale vânzările totale nete au înregistrat o creştere cu 15 procente faţă de anul 2008.
„Suntem mândri că am reuşit în 2009, în ciuda dificultăţilor economice, să avem aceste rezultate foarte bune şi că putem privi anul 2010 cu optimism şi încredere”, a declarat Michael O. Johnson, Chairman and Chief Executive Officer al Herbalife.
Compania Herbalife a raportat vânzări nete de 630,9 milioane dolari pentru trimestrul al patrulea din 2009, cu 23% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În timp ce profitul net înregistrat în trimestrul patru, la nivelul companiei, a fost de 55,7 milioane dolari.
Pentru primul trimestrul al anului 2010 prognozele indică o creştere a vânzărilor nete cu 12,5 până la 13,5 procente faţă de aceeaşi perioadă anului 2009. În acelaşi timp, estimările privind vânzările pentru întregul an 2010 arată o creştere cu 8,5 până la 9,5 procente faţă de anul trecut. Cheltuielile de capital pentru 2010 sunt estimate la circa 65 – 75 milioane dolari.