''Fondurile europene reprezintă un potenţial fantastic prin care putem să ajutăm această direcţie. Este foarte bine că am scos această direcţie (Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor – n. r.) din structura Romsilva, pentru că ştim exact ce investiţii trebuie să facem. Este totul mult mai transparent. Există potenţial ca structura să se autofinanţeze, dacă vom reuşi să atragem fonduri europene, dar este o condiţie esenţială: ca să poată lua bani europeni, trebuie să aibă personalitate juridică. Avem acum în lucru ordonanţa de modificare a OUG 139/2002 privind desfiinţarea Societăţii Naţionale 'Cai de Rasă' – SA şi trecerea ei la Romsilva şi vrem să transformăm direcţia într-o entitate cu personalitate juridică. Cred că în ianuarie o vom avea aprobată", a spus Crăciunescu. 

Acesta a precizat că este pentru prima dată când Romsilva alocă bani pentru modernizarea hergheliilor din subordine, în condiţiile în care, din 2002 şi până în prezent, banii alocaţi au fost orientaţi pentru menţinerea cabalinelor. 

"Cheltuim anual în jur de 30 de milioane de lei din care 25 de milioane de lei le avem prinse în buget, iar 5 milioane sunt alocaţiile bugetare pe care le vom primi acum, după a doua rectificare bugetară. Pentru prima dată în ultimii ani, am alocat foarte mulţi bani pentru reparaţii depozite şi grajduri, utilaje de adăpare automate, practic pentru modernizarea acestor herghelii. De asemenea, am retehnologizat fermele vegetale, am cumpărat tractoare performante şi aşteptăm să intrăm pe noul PNDR pentru că banii pe care i-am cheltuit până acum au fost doar pentru menţinerea cailor de rasă. Patrimoniul public de la herghelii este învechit şi are nevoie de investiţii", a adăugat şeful Romsilva. 

În opinia acestuia, fondurile europene vor fi folosite în primul rând pentru continuarea procesului de modernizare a fermelor şi hergheliilor, iar ulterior pentru pregătirea cailor, astfel încât să existe personal suficient pentru antrenarea lor şi participarea la concursuri. 

"În primul rând vom avea proiecte pentru modernizarea fermelor şi, ulterior, cu ce bani vom mai aloca şi noi din buget, pentru pregătirea cailor. Reducem personalul de întreţinere şi creştem personalul de antrenare a cailor. Aici suntem încă deficitari. Putem să calificăm personal pentru antrenarea cailor în scopul întrecerilor sportive şi pregătirii cailor, ceea ce este de fapt baza pentru creşterea vânzărilor. De opt ani au fost şi două iniţiative mai serioase pentru construirea unui hipodrom în apropiere de Bucureşti, dar cu care s-a avansat doar până la teren", a adăugat directorul general al regiei. 

Bugetul de venituri prevăzut pentru Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor în semestrul II 2015 este de 17,018 milioane lei, în condiţiile în care pierderea pentru aceeaşi perioadă este estimată la 13,76 milioane de lei, aceasta urmând să fie acoperită din alte venituri ale Romsilva. 

Investiţiile aprobate pentru anul 2015 au în vedere reabilitarea adăposturilor, a bazelor hipice de antrenament, dotarea cu utilaje şi echipamente pentru exploataţiile agricole, reabilitări de instalaţii de alimentare cu apă, energie electrică, iar sumele aprobate sunt de 5 milioane lei. Din programul de investiţii, până la 30 septembrie 2015, s-a realizat 51%. 

Efectivul de cabaline din subunităţile acestei direcţii era, la 30 septembrie 2015, de 2.949 de capete, din care 1.424 cabaline categoria Herghelia Naţională (patrimoniul public al statului), 1.525 cabaline patrimoniul privat al statului (categoriile tineret în creştere – 1.111 capete, sport şi agrement – 105 capete, muncă şi serviciu 31 capete şi cabaline pentru vânzare – 278 capete). 

Direcţia administrează circa 9.000 hectare de teren, din care 7.500 ha teren agricol destinat procedurii furajelor necesare pentru hrana efectivului de cabaline. În anul agricol 2014- 2015, producţia vegetală obţinută este de 20.600 tone (15 octombrie 2015). Necesarul pentru hrana cabalinelor este de 17.000 tone, iar diferenţa de producţie este destinată vânzării. Din producţia obţinută s-a valorificat o cantitate de 3.600 tone cu o valoare de circa 3 milioane de lei. 

RNP-Romsilva a preluat caii de rasă, precum şi patrimoniul Societăţii Naţionale ''Cai de Rasă" SA, în anul 2002, când societatea se afla într-o situaţie precară şi într-o perioadă istorică dificilă din punct de vedere economic, determinată de rigorile tranziţiei din anii '90, demarând un vast program de investiţii în reabilitarea secţiilor de cabaline şi de refacere a efectivelor de cai de rasă. 

În urma apariţiei Hotărârii nr. 301/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor s-a înfiinţat ca unitate fără personalitate juridică în cadrul Romsilva. 

Structura organizatorică a acestei direcţii, după preluarea în luna iulie 2015 a secţiilor de cabaline de la direcţiile silvice, este formată din 13 herghelii de stat şi patru depozite de armăsari, situate în 13 judeţe (Hergheliile Beclean pe Someş – judeţul Bistriţa Năsăud, Jegălia şi Dor Mărunt – judeţul Călăraşi, Ruşeţu şi Cislău – judeţul Buzău, Lucina şi Rădăuţi – judeţul Suceava, Slatina – judeţul Olt, Izvin – judeţul Timiş, Tuluceşti – judeţul Galaţi, Sâmbăta de Jos – judeţul Braşov, Mangalia – judeţul Constanţa, Herghelia Balc este depopulată, fiind doar fermă vegetală în prezent, şi depozitele de armăsari Arad – judeţul Arad, Dumbrava – judeţul Neamţ, Râmnicelu – judeţul Brăila şi Tg. Mureş – judeţul Mureş). 

AGERPRES