Preşedintele Consiliului European, belgianul Herman van Rompuy, a sosit duminică în China într-o vizită oficială de cinci zile care se va axa pe criza datoriilor din Europa, comerţ şi afaceri, informează EFE.
Înaltul oficial european va avea întrevederi cu preşedintele chinez, Hu Jintao, cu premierul Wen Jiabao şi cu vicepreşedintele Xi Jinping.
Potrivit programului vizitei, care are loc la invitaţia Chinei, liderul european se va deplasa la Chengdu, capitala provinciei Sichuan (sud-vest), şi la Shanghai, centrul financiar al Chinei.
Aceasta este prima vizită în China a lui Van Rompuy în calitate de preşedinte al Consiliului European, post pe care l-a preluat la 1 ianuarie 2010, şi se produce la capătul unui an în care Grecia, Irlanda şi Portugalia – grav afectate de criză – au făcut obiectul unor planuri de salvare. Purtători de cuvânt ai Ministerului chinez de Externe şi-au exprimat speranţa ca vizita lui Van Rompuy să contribuie la promovarea cooperării între cei doi parteneri comerciali.
La rândul lor, oficialii UE speră ca R.Chineză, care deţine cea mai mare rezervă valutară din lume, să continue să investească în datoria europeană, după cumpărarea de obligaţiuni portugheze şi greceşti, cu scopul de a stabiliza fragila situaţie financiară a celor 27.
Sursa: Agerpres