Dacă lumea e o scenă (aşa cum spunea Shakespeare), atunci Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu e un act. Deja al XIX-lea.
În fiecare an, la sfârşit de mai şi început de iunie, Sibiul devine scenă de spectacol. Un număr impresionant – peste 300 – de reprezentaţii de teatru, dans, pantomimă, circ, expoziţii de fotografie şi pictură, concerte şi lansări de carte sunt puse în scenă în aproximativ 66 de spații de joc (săli de teatru, biserici medievale, licee, hale dezafectate, cetăţi, străzi, pieţe, tramvaie). Anul acesta, toate au stat, metaforic vorbind, sub semnul crizei, întrucât tema Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) – creat după modelele festivalurilor internaţionale de la Edinburgh sau de la Avignon şi devenit cel mai important festival anual de artele spectacolului din România -, este „Crize. Cultura face diferenţa“. „Crize“ pentru că bugetul FITS 2012 a fost proiectat având la bază o contribuţie de 2,5 milioane de lei din partea Ministerului Culturii, şi „nu am primit decât 800.000 de lei, ceea ce a dus la anularea câtorva spectacole“, după cum explică actorul Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca din Sibiu (organizatorul FITS); festivalul contează doar în proporţie de 21% pe banii veniţi de la autorităţi. Iar „Cultura face diferenţa“, pentru că „în ultimii patru ani numărul spectatorilor a crescut cu peste 15% la toate spectacolele. Teatrul – cultura, în general -, a devenit refugiul din cotidian, dacă vreți“, continuă Chiriac.
Criticii de teatru recunosc că la Sibiu au văzut genuri de spectacol inexistente sau necunoscute în România. De exemplu, „aici am venit în contact cu fenomenul teatrului japonez“, mărturiseşte criticul Doina Papp. Apropo de „japonizarea“ de la Sibiu, un spectacol urmărit, în această ediţie, cu sufletul la gură a fost cel al artistului Makoto Inoue, un mim care-şi produce singur, integral, spectacolele, combinând arta pantomimei cu lumină şi sunet. Makoto a interpretat o adaptare personală a unei foarte vechi poveşti japoneze de dragoste, Dojo-ji, prezentată europenilor ca un soi de „Romeo şi Julieta“ niponă. Dintre premiere, cea mai aşteptată a fost „Călătoriile lui Gulliver“, în regia lui Silviu Purcărete, care, de altfel, este şi pe lista scurtă a celor mai bune 15 piese de teatru din toată lumea, din moment ce premiera mondială se joacă, în august, la cel mai mare festival de teatru din lume, cel de la Edinburgh. Şi asta – atenție! – fără ca organizatorii să vadă spectacolul, ci doar în urma uriaşului succes pe care l-a avut un alt spectacol marca Purcărete, cel cu Faust (din repertoriul Teatrului Radu Stanca). Indiferent de ofertă, prin diversitatea şi calitatea spectacolelor, FITS creează dependenţă. O spun amatorii de teatru care, la fiecare început de vară, îşi fac timp să treacă prin Sibiu. Măcar într-una din cele zece zile de spectacol.
FITS, ÎN CIFRE
La prima ediţie, în 1994, s-au jucat opt spectacole, pentru ca în 2007, când Sibiul a fost capitală culturală europeană, să se ajungă la 358 de spectacole. Anul acesta au fost anunţate 350 de reprezentaţii.
Dacă la început exista un singur spaţiu dedicat spectacolelor – Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu -, începând cu cea de-a doua ediţie, numărul acestora s-a extins, în 2012 ajungându-se la 66 de spaţii clasice şi neconvenţionale.
În programul primei ediţii au figurat trei ţări, în 2005 au luat parte la eveniment 68, urmând ca anul acesta să participe la festival 2.500 de oameni de teatru din 70 de ţări.
Festivalul a înregistrat recordul absolut de public în 2007, cu 80.000 de spectatori pe zi. Anul acesta media a fost de 62.000 de spectatori pe zi, ajungând chiar şi la 110.000 în zilele de weekend.