Magistraţii Secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti a admis vineri cererea „Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor din Serviciul Auxiliar de Specialitate al Instanţelor Judecătoreşti şi al Parchetelor” de suspendare a aplicării HG 737/2010, prin care se stabilea metodolgia de calculare a pensiilor personalului auxiliar din justiţie.
Decizia este executorie şi se aplică până la judecarea pe fond a cererii Asociaţiei de anulare a HG 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Hotărârea CAB poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Asociaţia a dat în judecată Ministerul Muncii şi Guvernul României, membrii săi fiind nemulţumiţi ca pensiile personalului auxiliar se calculează după altă metodologie decât cea utilizată în cazul judecătorilor şi procurorilor.
Boc: Nu am văzut motivarea, legea a fost declarată constituţională
Premierul Emil Boc a declarat că nu a văzut motivarea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea HG 737/2010, prin care se stabilea metodologia de calculare a pensiilor personalului auxiliar din justiţie, şi a precizat că Legea a fost declarată constituţională de către CCR şi ea se va aplica.
”N-am văzut nicio motivare. Legea a fost declarată constituţională de către CCR şi ea se aplică. Nu ştiu chestiunea punctuală care a avut loc într-o instanţă sau alta, legea este constituţională şi merge mai departe”, a spus Boc.