Hidroelectrica, principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, a trimis o notificare importantă către clienți. Ce se întâmplă cu oferta furnizorului de energie?
Hidroelectrica a oferit informații importante cu privire la contractele care urmează să expire în perioada imediat următoarea. Este vorba despre un mesaj publicat pe grupul de Facebook „Client Hidroelectrica”, cu peste 80.000 de membri.
Hidroelectrica a transmis informații importante pentru români
Potrivit noilor informații, a fost rezolvată problema legată de notificările pe care trebuie să le primească clienții casnici. Astfel, cetățenii au început să primească în ultimele zile notificări legate de prelungirea contractelor.
„Au sosit notificări de prelungire contract la care linkul de acceptare/refuz funcționează. În trecut aceste linkuri returnau tot felul de mesaje de tipul ‘contractul nu se află în perioada de prelungire’ ”, arată mesajul publicat pe grup.
Amintim că notificarea trimisă clienților, care conține și oferta de rigoare, vine împreună într-un singur fișier.
Aceasta poate fi accesată cu parola formată din ultimele 4 cifre din CNP.
Zeci de clienții din toată România au reacționat în urma mesajului
În urma acestui mesaj, zeci de clienții din toată România au reacționat și au explicat că fișierul poate fi deschis fără probleme cu modalitatea amintită mai sus.
Trebuie menționat că oferta pe care o primesc cetățenii în notificare are un cod diferit de cea disponibila în acest moment pe site-ul furnizorului.
Contractele se prelungesc automat pentru încă un an
Anterior, reprezentanții furnizorului au oferit mai multe informații despre prelungirea contractelor. Ei spunea că acestea se vor prelungi automat pentru încă un an în cazul în care n-au fost notificați cu privire la încetarea sau modificarea clauzelor contractuale cu minimum 30 de zile înainte de expirarea acestora.
„Stimați clienți, Contractul se încheie pe o perioadă inițială de 12 luni calculată de la data intrării acestuia în vigoare. În situația în care, la expirarea duratei de valabilitate a Contractului, Furnizorul nu notifică Clientul cu privire la încetarea sau modificarea clauzelor contractuale cu minimum 30 de zile înainte, Contractul se va prelungi automat pentru perioade succesive de câte 12 luni”, informa furnizorul.
Amintim că Hidroelectrica este lider în producția de energie electrică românească. Totodată, este și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național din România. Compania administrează 430 de grupuri.