Hidroelectrica dă cărțile pe față! Furnizorii de energie refuză să cumpere electricitate mai ieftină, pe termen lung
Potrivit lui Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, furnizorii de energie ai clienților casnici preferă să cumpere energie de pe platformele bursiere pe termen scurt, la prețuri mult mai mari, speculative.
Săptămâna trecută, Cristian Culea, un reprezentant al Asociației Furnizorilor de Energie din România, a declarat că furnizorii nu au de unde să cumpere energie pe termen lung. Pe fondul acestei declarații, un membru al Comisiei parlamentare l-a întrebat pe Bogdan Badea dacă spusele reprezentantului Asociației Furnizorilor de Energie din România sunt adevărate.
„Am văzut cu surprindere acea declaraţie şi nu sunt de acord cu ea”, a răspuns Badea.
Potrivit acestuia, compania pe care o conduce a scos mereu la vânzare energie în contracte forward pe bursa de energie OPCOM, însă lucrurile stau exact invers faţă de cele prezentate de AFEER, adică furnizorii sunt cei care nu vin să cumpere.
„Tot timpul Hidroelectrica a scos energie la tranzacţionare. Din păcate, de mai mulţi ani observăm un fenomen: marii furnizori, cei cu mulţi clienţi, nu cumpără acea energie şi se duc în pieţele speculative de tip PZU (piaţa pentru ziua următoare – n.r.), unde preţurile sunt extrem de mari. Aceasta în condiţiile în care această energie se putea achiziţiona din timp, la preţuri mult mai mici”, a afirmat Bogdan Badea.
Traderii vând mai scump energia cumpărată de la Hidroelectrica
Bogdan Badea a mai spus că energia mai ieftină, pe care o vinde Hidroelectrica pe termen lung, este cumpărată de traderi care apoi o vând mai scump în PZU.
„Cumpărători sunt traderii care speculează orice fel de variaţie din PZU şi vând mai departe către furnizori”, a arătat oficialul Hidroelectrica.
Badea a precizat că au fost anulate licitaţii prin care Hidroelectrica voia să vândă 4,55 TWh de energie cu livrare în 2021, pentru că nu a venit nimeni să cumpere aceste cantităţi, în condiţiile în care preţul mediu al acestei energii era 255 lei pe MWh. Spre comparaţie, preţul din aceste zile din PZU depăşeşte 1.000 de lei pe MWh.
„Dacă s-ar fi cumpărat această cantitate pentru consumatorii finali, poate n-ar fi trebui să se simtă o variaţie atât de mare la consumatorul final în acest an”, a completat el.
Ce spunea Cristian Culea
Săptămâna trecută, Cristian Culea, membru în boardul director al AFEER, a arătat că cei trei mari producători de electricitate – Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia – nu vin cu energie în piaţă pentru a răspunde la ofertele de cumpărare ale furnizorilor, ceea ce duce la scumpiri.
„Furnizorii vor să cumpere energia la preţul pieţei, dar volumele puse în vânzare de producători sunt mai mici şi pe termene mai scurte faţă de anul trecut. E uimitor că la acest preţ producătorii nu produc la capacitatea maximă, este un semn de întrebare. De asemenea, este de mirare că la acest preţ încă importăm energie”, a susţinut acesta.