Hidroelectrica vinde, la preţ fix, pe toată perioada contractuală, energia electrică provenită în proporţie de 100% din surse regenerabile, preţ la care se aplică un discount pe o perioadă de 3 luni, informează joi compania, conform Agerpres.
Scadenţa plăţii este la 60 de zile de la data emiterii facturii şi există posibilitatea transmiterii documentelor exclusiv on-line, precizează compania.
„Hidroelectrica lansează astăzi, sub sloganul „Alătură-te revoluţiei verzi”, noi oferte de furnizare a energiei electrice destinate atât clienţilor casnici cât şi celor noncasnici! Pe fondul incertitudinilor cu privire la evoluţia economiei în contextul măsurilor drastice de stopare a răspândirii COVID 19, Hidroelectrica doreşte să asigure stabilitate clienţilor săi prin asigurarea continuităţii în furnizarea energiei electrice şi noi oferte, deosebit de avantajoase! Astfel, energia electrică, provenită în proporţie de 100% din surse regenerabile, este pusă la dispoziţia clienţilor la un preţ fix pe toată perioada contractuală, la care se aplică un discount pe o perioadă de 3 luni, un termen scadent de 60 de zile de la data emiterii facturii şi posibilitatea transmiterii documentelor exclusiv on-line!”, se arată în comunicatul companiei.
Preţul energiei active pe perioadă cu discount (lunile aprilie-iunie 2020) pentru clienţii casnici este de 0,230 lei/KWh, pentru restul perioadei contractuale preţul fiind de 0,255 lei/KWh.
Pentru clienţii noncasnici preţul energiei active cu discount pentru lunile aferente trimestrului II 2020 se situează între 0,250 lei/KWh şi 0,255 lei/KWh, funcţie de consumul specific. Pentru restul perioadei contractuale preţul energiei active este de 0,275 lei/KWh, respectiv 0,270 lei/KWh.
„Ne dorim să venim în ajutorul oamenilor şi al IMM-urilor din România. Energia verde pe care o produce Hidroelectrica trebuie să ajungă acolo unde este nevoie de ea, în mod direct şi fără intermediari, la un preţ corect, mult mai mic decât cel din prezent. Energia produsă de români trebuie să fie disponibilă astăzi, mai mult ca niciodată, pentru români. Este un moment în care solidaritatea este mai importantă decât oricând, un moment în care fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce poate pentru a ajuta”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.