Hidroelectrica a denunţat contractul pe care îl avea cu Alpiq, cel mai mare dintre traderii de energie, cunoscuţi drept "băieţi deştepţi". Este al treilea contract pe care Hidroelectrica îl rupe în ultimele două săptămâni, scrie economica.rtv.net.
Hidroelectrica a denunţat, azi, contractul cu traderul de energie Alpiq pentru că negocierile privind ajustarea contractelor sale bilaterale cu compania de stat nu au ajuns la niciun rezultat, spun surse apropiate discuţiilor. Compania cu acţionariat elveţian, prin cele două subsidiare Alpiq RomEnergie şi Alpiq RomIndustries, avea cele mai mari cantităţi contractate dintre toţi traderii de energie – 2,9 Twh/an la un preţ de 130 de lei/MWh, cu doar 5 lei peste costul de producţie al Hidroelectrica. Singura firmă cu cantităţi mai mari contractate este Alro Slatina, însă cel mai mare producător de aluminiu al României este şi cel mai mare consumator de curent din ţară – circa 15% din consumul naţional, conform economica.rtv.net. Chițoiu, DECLARAȚIE ȘOC: Exista riscul ca, în termen de jumătate de an, Hidroelectrica să fie lichidată Ce bani au făcut băieții deștepți în 2011