'La acest moment, toate contestaţiile traderilor de energie împotriva măsurii denunţării contractelor au fost respinse de către Tribunalul Bucureşti, pe rolul Instanţelor mai aflându-se 16 litigii, din 75 iniţiale, având ca obiect contestaţii împotriva tabelului preliminar de creanţe, contestaţii la forţa majoră din 2012 şi acţiuni în despăgubire', se menţionează într-un comunicat al Hidroelectrica.
Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a încercat renegocierea tuturor contractelor bilaterale în vigoare la data deschiderii procedurii, în scopul alinierii preţului contractual la condiţiile pieţei, preţul fiind la acel moment dublu faţă de cel practicat în contracte. Executarea contractelor încheiate cu traderii de energie i-a adus companiei, în perioada 2006 – 2012, un prejudiciu de peste 1 miliard de euro, reprezentând diferenţa dintre preţul pieţei şi cel din contractele cu traderii de energie.
Contractul cu Alpiq Romindustries a fost denunţat de administratorul judiciar începând cu data de 1 august 2012 pentru că a generat pierderi în patrimoniul Hidroelectrica de 422 milioane lei numai în perioada 2006 – 2012.
Prin denunţarea contractelor încheiate cu traderii de energie, a fost disponibilizată o cantitate de energie de 7,2 milioane MWh, pe care Hidroelectrica ar fi fost obligată să o livreze până în anul 2018 la preţuri sub costul de producţie, generând pentru Hidroelectrica o pierdere anuală de peste 70 milioane de euro.
Valorificând la preţul pieţei cantitatea de energie disponibilizată din contractele cu băieţii deştepţi, Hidroelectrica a realizat în perioada septembrie 2012- decembrie 2014 venituri suplimentare de aproximativ 230 milioane euro.
'Respingerea pe fond a tuturor contestaţiilor formulate de traderii de energie împotriva denunţării contractelor bilaterale de vânzare a energiei electrice validează definitiv măsura administratorului judiciar şi atestă că scopul denunţării, constând în maximizarea averii Hidroelectrica, a fost atins. Disponibilizarea cantităţilor de energie vândute în pierdere în trecut şi vânzarea acestora în condiţii de piaţă au reprezentat instrumente de redresare economică a Hidroelectrica, iar efectul denunţărilor, împreună cu celelalte măsuri implementate în cei 3 ani de insolvenţă vizând optimizarea costurilor, maximizarea veniturilor, redefinirea fluxurilor şi proceselor de producţie, implementarea unui management profesionist, au creat premisele obţinerii de către Hidroelectrica a unor rezultate financiare de excepţie, materializate într-un profit cumulat pe exerciţiile financiare 2013-2014 de aproximativ 500 milioane euro', a declarat . Remus Adrian Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
SURSA: Agerpres