Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, în 2004, Hidroelectrica a încheiat cu consorţiul Andritz – Voith un contract de retehnologizare pentru centralele de pe Oltul Inferior: Ipoteşti, Drăgăneşti, Frunzaru, Rusăneşti, Izbiceni. Cele cinci centrale puse în funcţiune în perioada 1987 – 2000 sunt echipate cu 20 de grupuri hidro, fiecare cu o putere instalată de 13,5 MW. Valoarea contractului real decontat a fost de 400 milioane euro.
Acestui consorţiu i s-au acordat, încă din 1997, toate contractele de retehnologizare de la Hidroelectrica: Porţile de Fier 1, Porţile de Fier 2, Lotru Ciunget, Olt Inferior. Valoarea acestor contracte depăşeşte suma de 1 miliard de euro.
Centralele de pe Oltul Inferior au fost retehnologizate în perioada 2006 – 2013, iar pe parcursul derulării contractului, în perioada de garanţie, a apărut fenomenul de coroziune. Toate componentele din oţel inox ale turbinei şi aparatului director au început să corodeze, aspect adus la cunoştinţa consorţiului Andritz – Voith, care a fost notificat să ia măsuri de remediere sau înlocuire.
Pe fondul refuzului consorţiului Andritz – Voith de a-şi asuma responsabilitatea pentru fenomenul de coroziune şi a faptului că mai existau şi alte probleme tehnice nerezolvate, în luna iulie 2014, Hidroelectrica a solicitat Unicredit Austria executarea garanţiilor bancare de bună execuţie emise de cele două firme, în valoare totală de 15,6 milioane euro.
Atât Voith Hydro Holding GmbH, cât şi Andritz Hydro GmbH au efectuat demersuri menite să blocheze executarea scrisorilor de garanţie bancară prin iniţierea unor proceduri judiciare în faţa instanţelor austriece. Într-o primă etapă, printr-o procedură sumară şi fără citarea Hidroelectrica, cele două firme, Andritz – Voith, au obţinut in Austria suspendarea provizorie a executării scrisorilor de garanţie, condiţionată de demararea procedurilor arbitrale în cadrul cărora contractorii să îşi dovedească pretenţiile pe fondul cauzei.
"În aceste condiţii, Hidroelectrica, prin administratorul judiciar Euro Insol, a contestat măsurile dispuse de judecătorul austriac având câştig de cauză în faţa primei instanţe – Tribunalul de la Viena, care a dispus revocarea măsurii de suspendare. Pe 19.02.2015, Curtea Regională din Viena a respins şi apelul declarat de Andritz, hotărârea devenind definitivă şi executorie, urmând ca Hidroelectrica, în cursul săptămânii viitoare, să execute scrisoarea de garanţie", explică reprezentanţii Hidroeletrica.
La sfârşitul lunii martie, se va tranşa definitiv şi litigiul cu Voith, unde Hidroelectrica se aşteaptă la aceeaşi soluţie de respingere a apelului, urmând ca şi acestui contractor să-i fie executată scrisoarea de garanţie de aproximativ opt milioane de euro.
SURSA: Agerpres