"Hidroelectrica scoate la vânzare, în cadrul licitaţiilor deschise cu strigare din perioada 23-26 noiembrie 2015, 31 de MHC-uri, cu o putere totală instalată de 25,7 MW şi o energie de proiect de 77,79 GWh, la cel mai mic preţ, în conformitate cu aprobarea Adunării Creditorilor din data de 29 septembrie 2015. Dacă la licitaţiile organizate anterior cele 31 de microhidrocentrale erau oferite spre vânzare la suma de 83,2 milioane de lei, la licitaţiile organizate în noiembrie, valoarea lor a scăzut la aproximativ 70 de milioane de lei, deci cu o reducere de 13 milioane lei", se arată în document.
Activele supuse vânzării sunt structurate în 22 pachete şi sunt situate în 13 judeţe, respectiv Suceava, Braşov, Hunedoara, Neamţ, Sibiu, Vâlcea, Maramureş, Arad, Argeş, Buzău, Timiş, Vrancea şi Bacău.
Dosarele de prezentare aferente fiecărui pachet de active pot fi procurate de luni până vineri, până pe data de 13 noiembrie 2015, între orele 9,00 şi 15,00 de la sediul Hidroelectrica. În vederea participării la licitaţie, ofertanţii vor depune documentele de participare în plicuri sigilate, până la data limită de 13 noiembrie 2015, ora 15,00, deschiderea plicurilor urmând să aibă loc în perioada 16-19 noiembrie 2015.
Hidroelectrica derulează astfel o nouă etapă a procesului de vânzare de microhidrocentrale, început în luna iunie 2013, ca urmare a deciziei administratorului judiciar. Până în prezent au fost vândute 28 de MHC-uri, la un preţ de 79,6 milioane lei, aproximativ 18 milioane euro. AGERPRES/