Computerele au avut devenit instrumente ideale în munca istoricilor şi acum pot fi aduse la culorile originale filmele vechi. Pot fi prezentate hărţi, grafice, statistici şi tot felul de efecte speciale. Studii savante prezintă faptele de arme din ultima conflagraţie mondială şi date interesante despre pregătirea Germaniei naziste pentru încleştarea supremă.
O idee de bază este că numai la Berlin au fost elaborate planuri devastatoare pentru planetă şi industria Reich-ului a pregătit armele necesare unei conflagraţii de amploare. Adolf Hitler a pregătit un sistem totalitar şi politicile de înarmare consumau resursele firave ale zisului imperiu din centrul Europei.
Datele cunoscute de către analiştii militari ai timpului arată că Adolf Hitler a fost un lider politic incapabil să emită judecăţi corecte şi a nenorocit un continent întreg pentru satisfacerea propriilor fantezii.
Doi specialişti americani, R. Ernest Dupuy şi G. Fielding Eliot, au publicat o carte despre situaţia militară a lumii la începutul anului 1938 şi au acordat o importanţă deosebită forţelor navale, ştiut fiind că stăpânirea rutelor comerciale permite sufocarea uscatului şi blocada din prima conflagraţie mondială a fost un bun exemplu în acest sens.
Visul maritim german exista şi construcţii de nave militare au existat în perioada interbelică. Un singur cuirasat era bun de acţiune şi putea să fie sprijinit de trei crucişătoare grele. Aceasta era flota pe care putea să o folosească Berlinul pentru proiectarea forţei la distanţă.
Marea Britanie era considerată stăpâna mărilor pentru că dispunea de moderna Royal Navy şi de baze navale risipite în puncte strategice de pe planetă. Londra era ca un păianjen uriaş ce putea să prindă în plasă tot ceea ce dorea. Cuirasatul era un vapor protejat cu o armură groasă din cel mai bun oţel şi puterea de foc era asigurată de cel puţin opt tunuri de mare calibru.
Anglia dispunea de 15 unităţi şi astfel se obţine un raport de forţe de 15 la 1. Este mai mult decât zdrobitor. Calibrul tunurilor britanice era net superior celui prezentat de posibilul inamic continental şi erau prezente chiar cele cu diametrul interior al ţevii de 406 mm. Crucişătoarele grele erau în număr de 17 şi aici raportul tindea la 6 la 1. Calibrul favoriza vapoarele germane, dar nu era avantaj suficient.
Situaţia se înrăutăţea dacă se mai adăugau navele de luptă ale Franţei. Nu era o zestre prea mare diferenţa sporea. Erau şapte cuirasate şi tot atâtea crucişătoare grele. Doar Italia agresivă nu permitea ca toate resursele fostei Antante să fie dirijate spre mările nordice.
Şantierele navale lucrau intens şi noi unităţi erau trimise la antrenamente îndelungate.
Dacă Adolf Hitler ar fi fost cu adevărat un Führer, ar fi interpretat aceste sumare informaţii publice şi ar fi trebuit să ajungă la concluzia logică şi simplă că nu există sorţi de izbândă în ciocnirea specifică unui conflict industrial şi de uzură.
Economia Germaniei suferise mult din cauza blocadei şi se încerca rezolvarea problemei aprovizionării cu materii prime prin obţinerea de înlocuitori. Chimia poate să facă minuni, dar războiul este prea hulpav şi vrea armament de calitate şi în cantitate industrială.
Flota de suprafaţă nu era un instrument capabil să spargă încercuirea britanică şi submarinele aveau limitele lor în luptele navale.
Adolf Hitler a demonstrat doar că un om agresiv şi vorbăreţ poate să profite de democraţie şi să acapareze puterea politică în mod totalitar. N-a fost însă un experimentat om de stat şi de arme. Având la dispoziţie resursele Germaniei, a putut să obţină victorii şi să obţină o admiraţie din partea unor savanţi şi documentarişti, mai mult ca sigur atraşi de ideea primitivă de forţă brută.
