Compania a anunţat anul trecut că va deschide 5 magazine în principalele centre comerciale din Bucureşti.
„E o plăcere pentru mine să anunţ public astăzi data exactă la care vizitatorii noştri se vor putea bucura de magazinul celui mai aşteptat fashion retailer de pe piaţa din România. Prezenţa H&M în AFI Palace Cotroceni Mega Fun dovedeşte încă o dată calitatea proiectului nostru şi întregeşte un mix de branduri extrem de potrivit, care ne face clienţii fericiţi“, a declarat Israel Visel, managerul mall-ului din Cotroceni.
Primul magazin H&M a fost deschis în Suedia în 1947. Există peste 2.200 de magazine H&M în peste 38 de ţări în toată lumea.
Grupul are în jur de 87.000 angajaţi şi vinde haine după ultimele tendinţe, pentru femei, bărbaţi, adolescenţi şi copii. H&M pune accent pe design şi oferă clienţilor săi din toată lumea: modă si calitate la cel mai bun preţ.