Grupul H&M își propune ca pe termen lung să devină, în proporție de 100%, consumator de energie regenerabilă. Potrivit datelor companiei, până la finalul anului 2016, utiliza în operațiunile proprii peste 96% electricitate provenită din surse regenerabile.
Compania este prezentă și în domeniul reciclării, prin programul său Garment Collecting, început în anul 2013, colectându-se până în prezent peste 39.000 de tone de textile, echivalentul a 196 de milioane de tricouri. În același timp, până în anul 2020, își propune să colecteze anual, din întreaga lume, 25.000 de tone de textile.
Așadar, una dintre direcțiile pe care le urmează este reducerea impactului asupra mediului până în anul 2040, în cadrul căreia preocuparea principală este de reducere a emisiile de noxe provenite din operațiunile curente. În această direcție, grupul va viza creșterea eficienţei energetice și utilizarea energiei provenită din surse regenerabile, pentru a susţine capacitatea de refacere a mediului și a preveni efectul de seră. O altă direcție se referă la utilizarea materialelor provenite din 100% surse reciclabile până în 2030. În 2016, procentul era de 26%
De asemenea, un nou obiectiv este acela de a colecta anual cel puţin 25.000 de tone de textile în magazinele sale, până în anul 2020. De la lansarea iniţiativei Garment Collecting în 2013, a fost colectat un total de 39.000 de tone de textile. Toate aceste ținte au fost anunțate în raportul de Sustenabilitate pe anul 2016, lansat marți, la nivel internațional.