Producătorul elveţian de ciment şi materiale de construcţii Holcim a raportat o scădere a volumului de ciment vândut pe piaţa locală cu 15,1% în primul semestru al acestui an, din cauza lipsei lichidităţilor, care au condus la o scădere a cererii pentru materiale de construcţii, se arată în raportul financiar publicat de companie.
„În România, constrângerile de lichiditate care au afectat clienţii au condus la o nouă încetinire a cererii pentru materiale de construcţii”, se arată în raport. Holcim a mai anunţat că preţurile medii de vânzare practicate în România au urcat cu 6,2% în perioada analizată.
Pe pieţele din Europa de Est şi de Sud-Est, recesiunea severă care a urmat unei perioade prelungite de creştere economică a avut efecte semnificative, vânzările de ciment fiind afectate de anularea sau amânarea investiţiilor, îngheţarea unor proiecte şi lipsa comenzilor noi.
Astfel, companiile deţinute de Holcim au ajustat producţia pentru a se adapta la noile condiţii de piaţă, se arată în raport. Grupul elveţian deţine în România trei fabrici de ciment, la Câmpulung, Turda şi Aleşd, 15 staţii ecologice de betoane, o staţie de lianţi hidraulici şi patru staţii de agregate.
Pierderi la nivel mondial
La nivel mondial, vânzările Holcim au scăzut cu 19% în primul semestru, la 10,08 miliarde de franci elveţieni (6,64 miliarde de euro), de la 12,43 miliarde de franci elveţieni în perioada similară a anului trecut. Profitul net al grupului s-a redus, în acelaşi interval, de la 1,06 miliarde de franci elveţieni la 527 de milioane de franci elveţieni (347,18 milioane de euro).
Volumul de ciment vândut de Holcim la nivel mondial a scăzut, totodată, cu 10,2%, la 65,1 milioane de tone, de la 72,5 milioane de tone, iar cantitatea de agregate comercializată s-a redus cu 21,6%, la 62,5 milioane de tone, de la 79,7 milioane de tone. Capacitatea de producţie de ciment a grupului era, la finele lunii iunie, de 192,5 milioane de tone pe an.