Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, compania a fost reprezentată la întâlnirile programate prin vicepreşedinţii Henning Arboe şi Bo Haugaard şi Şefan Runcan, reprezentantul LCG România.
Ei s-au întâlnit miercuri cu administraţia judeţeană, cu reprezentanţii Aeroportului Oradea, cu reprezentanţii Spitalului Judeţean, secţia oncologie şi cu reprezentanţii SC Nutrientul SA. Din partea administraţiei judeţene a participat preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, din partea Aeroportului Oradea, managerul Gheorghe Pasc, din partea spitalului judeţean – doctorul Corbu Silviu, iar din partea SC Nutrientul SA a participat Kassa Robert.
În urma vizitei la spitalul judeţean, echipa Lofberg Holding şi LCG România a evaluat nevoile spitalului şi posibilităţile de colaborare având în vedere dezvoltarea inovativă în domeniul oncologiei, a noilor tipuri de medicamente sau tratamente radiologice.
Pentru ferma de porci Nutrientul, compania subsidiară Bio-Correction posedă cunoştinţe pentru construirea de centrale ce transformă deşeurile din ferme sau canalizări în substanţă humică, o componentă valoroasă, ce poate fi folosită în creşterea animalelor şi în agricultură. Astfel se rezolvă un important risc de poluare, cauzat de infiltrarea nitrogenului în apă, în sol etc.
Cât priveşte partea de aviaţie şi deschiderea de noi rute internaţionale de la Aeroportul Oradea, s-au purtat discuţii cu privire la destinaţiile ce vor putea fi operate şi s-au pregătit pentru săptămânile viitoare întâlniri cu operatorii aerieni pe care LCG Denmark îi are în portofoliu. În paralel, se pregătesc întâlniri între operatorii locali şi naţionali de turism şi operatorii aerieni reprezentaţi de LCG Denmark.
'Aeronavele pe care aceştia le au în dotare sunt Boeing 737/500 – 180 de locuri şi superjeturi de 90 de locuri. Destinaţiile care vor putea fi operate şi au fost luate în calcul pe baza analizelor făcute sunt: Frankfurt, Milano, Barcelona, Londra plus o altă posibilă destinaţie – Paris,' se arată în comunicat.
AGERPRES