"A pune sub semnul întrebării Acordul Le Touquet deoarece Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană nu are sens", a declarat Francois Hollande la finalul reuniunii Consiliului European, potrivit site-ului agenţiei Reuters, citat de Mediafax.
Acordul, semnat în anul 2003, le permite oficialilor britanici să efectueze verificări de paşapoarte în Franţa şi invers, mutând practic frontiera britanică în Franţa. Situaţia are ca efect rămânerea imigranţilor extracomunitari care vor să ajungă în Marea Britanie în oraşul francez Calais.