“Le-am spus ruşilor, chinezilor: dacă nu faceţi nimic pentru ca noi să putem avansa mai direct spre sancţiuni mai puternice (ale ONU), haosul şi războiul se vor instala în Siria, chiar în detrimentul intereselor dumneavoastră”, a declarat Hollande la canalul de televiziune privat francez BFM TV, citat de Agerpres.
“Dacă avem în fiecare zi morţi, acesta este un regim ce a decis să folosească forţa pentru a-şi zdrobi propria populaţie. Acest lucru pune şi mai mult anumite ţări în faţa propriilor responsabilităţi, cele care se opun unei rezoluţii a Consiliului de Securitate de agravare a sancţiunilor sau unei acţiuni mai puternice a Naţiunilor Unite”, a adăugat Hollande.
Întrebat dacă este favorabil unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU pentru o intervenţie militară, preşedintele francez a răspuns că “încercăm să găsim tranziţia politică ce ar putea fi tradusă într-o rezoluţie”, notează AFP.
Trebuie ca preşedintele sirian Bashar al-Assad “să poată lăsa locul şi ca un guvern de tranziţie să se poată instala”, a conchis el.
Sursa: Agerpres