François Hollande l-a ameninţat, pentru prima oară după plecarea sa de la Élysée, pe Emmanuel Macron, pe care l-a sfătuit să nu le ”ceară francezilor sacrificii care nu sunt utile” prin reformarea Codului Muncii, odată cu apropierea începerii unui nou an şcolar tensionat, conform News.ro
”Nu trebuie să li se ceară francezilor sacrificii care nu sunt utile”, l-a avertizat fostul şef al statului pe succesorul său, fostul său protejat pe când era adjunctul secretarului general al Élysée, iar apoi ministru al Economiei.
Invitat la deschiderea festivalului de film din Angoulême, marţi, fostul preşedinte a subliniat în faţa presei că ”nu va fi nevoie să se flexibilizeze piaţa muncii dincolo de ceea ce am făcut deja, cu rscul de a crea rupturi”.
Este un avertisment lansat în timp ce, la Paris, cabinetul ministrului Muncii Muriel Pénicaud începe să primească parteneri sociali cu scopul de a le prezenta primele arbitraje referitoare la ordonanţe care reformează Codul Muncii.
Această măsură sensibilă, care se adaugă diminuării contractelor asistate sau scăderii ajutorului personalizat pentru locuinţă (Aide Personnalisée au Logement, APL), anunţă un început de an şcolar încărcat social şi politic, eventual delicat pentru Executiv.
Acest lucru îi permite lui François Hollande, care a promis să păstreze o anumită ”rezervă”, cel puţin într-o ”primă perioadă”, să ia poziţie, în contextul în care el s-a exprimat în mod public o singură dată şi şi-a ales cuvintele atent, la Arles, pe 21 iulie.
”Ceea ce este necesar este să se susţină ceea ce s-a angajat, investiţiile, consumul, puterea de cumpărare şi să se evite orice decizie care ar fi contrară acestei direcţii, a insistat François Hollande.
În contextul în care mai mulţi indicatori economici sunt pe verde, garda apropiată lui Hollande a apărat în ultimele zile bilanţul fostului şef de stat, atribuindu-i merite ale unei îmbunătăţiri a situaţiei. Iar Hollande a interveit marţi pentru a-şi apăra acţiunea.
”FERICIT PENTRU ŢARA MEA”
”Rezultatele se văd, ele au apărut de altfel în ultimele luni ale mandatului şi sunt cu atât mai evidente astăzi. Am observat că, începând din 2015, creşterea (economică) şi-a revenit, şomajul a început să scadă şi sunt fericit pentru ţara mea”, a spus Hollande.
”Ceea ce contează nu este pur şi simplu să primeşti lauri, chiar dacă au existat, înainte de complimente, de multe reproşuri. Înseamnă să faci astfel încât francezii să poată să aibă condiţii de viaţă mai bune. Acest lucru m-a motivat, mobilizat, întregul mandat”, a spus el.