Home Credit a devenit una dintre cele mai mari instituţii financiare non-bancare din China, în condiţiile în care, în primele şase luni ale acestui an, a acordat credite de consum în valoare de 6,4 miliarde de euro (7,6 miliarde de dolari), aproape dublu faţă de perioada similară a anului trecut. O mare parte din afacerile companiei din Cehia este concentrată pe oferire de finanţare celor care vor să îşi cumpere un smartphone. Home Credit a finanţat peste 10% din toate vânzările de iPhone din China. În prezent, firma cehă are 225.000 de puncte de vânzări în China, iar în următorii ani ar putea ajunge la 500.000 de puncte de vânzări. 

Strategia Home Credit în China, care în prezent este responsabilă pentru cea mai mare parte din profiturile sale, ar putea oferi o lecţie pentru alte companii şi investitori, conform Reuters. În timp ce mult firme occidentale s-au retras de pe segmentul creditelor de consum de pe pieţele emergente, Home Credit a adoptat o direcţie contrară. În paralel cu extinderea în China, firma cehă a demarat operaţiuni în Filipine, Vietnam, Indonezia şi India, estimând că, peste câţiva ani, această din urmă ar putea rivaliza cu piaţa chineză. 

"Strategia noastră a fost aceea de a ţinti pieţele nepenetrate care oferă potenţial pentru noii intraţi", a declarat Jiri Smejc, un acţionar minoritar care controlează Home Credit împreună cu acţionarul majoritar Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia. 

"Cehia este o piaţă mică. Eram nevoiţi să mergem peste hotare pentru a creşte", a declarat Jiri Smejc într-un interviu acordat Reuters. "În schimb, piaţa noastră domestică, datorită mărimii sale, ne este folositoare la testarea diferitelor inovaţii fără riscul unor pierderi mari în cazul în care aceste inovaţii nu sunt acceptate", a spus Smejc. 

Home Credit, companie înfiinţată în 1997, a intrat pe piaţa din China în urmă cu un deceniu, la trei ani după ce firma lui Petr Kellner, PPF, a intrat în acţionariatul Home Credit. În 2014, firma cehă a obţinut licenţa necesară pentru a oferi credite de consum în China, o piaţă estimată la 4.000 de miliarde de dolari.

În prezent, Home Credit este singura companie străină care oferă credite de consum autorizată de Banca Centrală a Chinei, o ţară unde în mod normal autorităţile cer companiilor străine să încheie parteneriate cu jucătorii locali pentru a putea opera. 

"Am fost primii care au primit o licenţă pentru credite de consum pentru că eram prezenţi în China din 2007. După 20 de ani de activitate am dobândit foarte multă experienţă care ne ajută să ne adaptăm", a afirmat Smejc. 

Extinderea Home Credit în China a fost însoţită şi de un efort de lobby în Cehia din partea Home Credit şi PPF pentru legături mai strânse între Praga şi Beijing. "PPF şi Home Credit au pus bazele relansării relaţiilor ceho-chineze şi suntem mândri de acest lucru", a spus Jiri Smejc. 

În 2014, preşedintele Cehiei, Milos Zeman, împreună cu o delegaţie de oameni de afaceri, inclusiv Jiri Smejc şi Petr Kellner, a efectuat un turneu în China, ocazie cu care a semnat o declaraţie de prietenie. Zeman a fost, de asemenea, singurul lider occidental care a asistat la parada militară organizată la Beijing în 2015 pentru a marca sfârşitul celui de al doilea război mondial. 

Analiştii subliniază că lobby-ul făcut de PPF şi Home Credit a fost benefic pentru operaţiunile Home Credit din China. În primele şase luni ale lui 2017, profitul net al Home Credit s-a dublat, până la 133 milioane de euro.

AGERPRES