Lucrările pe care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la va executa în regie proprie vor fi finanţate din fonduri europene nerambursabile, în prezent fiind pe listă 15 astfel de proiecte, a declarat joi directorul general al companiei, Cătălin Homor, în cadrul conferinţei de prezentare a proiectelor.
"Mare parte din aceste proiecte vor fi finanţate din fonduri europene nerambursabile. O sumă orientativă nu pot să vă dau astăzi pentru că ea va fi determinată după finalizarea studiilor de fezabilitate", a precizat Homor.
Potrivit sursei citate, prin preluarea acestor proiecte în regie proprie, se intenţionează realizarea lor la costuri mai mici faţă de cele cu care constructorii execută, în mod normal, astfel de lucrări.
Până la finalul acestui an urmează ca în fiecare Direcţie Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) să fie înfiinţată o direcţie specială care să se ocupe de derularea proiectelor în regie proprie. De asemenea, şi în centrala instituţiei va exista o astfel de direcţie, a mai spus Cătălin Homor.
Directorul general al CNAIR susţine că pentru implementarea acestui proiect, Compania trebuie să mai angajeze aproximativ 200 de oameni, dar şi să cumpere sau să închirieze utilaje.
Pe partea de proiectare, compania se va ocupa doar de proiectele de mici dimensiuni, iar cele de amploare vor fi scoase la licitaţie.
În prima fază, CNAIR are în vedere realizarea în regie proprie a 15 proiecte, repartizate pe Direcţii Regionale.
Astfel, DRDP Bucureşti va realiza drumul de legătură dintre DN 5 şi Vama Giurgiu, Direcţia Braşov va lucra la reabilitarea DN 73A şi la varianta ocolitoare Făgăraş, în timp ce Direcţia Iaşi se va ocupa de variantele ocolitoare pentru Suceava şi Bârlad.
DRDP Craiova va executa varianta ocolitoare Balş şi DN 65, Direcţia Cluj va avea direcţiile ocolitoare pentru Carei, Zalău şi Săcuieni, Direcţia Timişoara va lucra la pasajul denivelat pe varianta ocolitoare Arad, la varianta ocolitoare Timişoara Sud şi la DN 76 – Ioneşti – Vârfurile, în timp ce Regionala Constanţa se va ocupa de varianta ocolitoare Techirghiol şi de reabilitarea DN 2A.
Directorul CNAIR a adăugat că lista va putea fi extinsă, însă nu foarte mult.
SURSA: Agerpres