Modelul Civic a fost și a rămas unul dintre vehiculele apreciate de cunoscători. Ținuta de drum, flexibilitatea și, mai ales, fiabilitatea acestui model au fidelizat mulți clienți care nu s-au lăsat speriați de prețul destul de mare.
Honda a fost, ani de-a rândul, liderul incontestabil al fiabilității în clasamentele de profil. Iar vedeta mărcii, Civic, este unul dintre modelele aflate la granița dintre segmentul compact și cel premium care nu și-au dezamăgit niciodată posesorii. Nu sunt multe. Ei bine, în doar câteva luni, actuala variantă va lăsa locul uneia cu totul noi. De la platformă până la caroserie și motorizare. Lăudabilă din toate punctele de vedere, această modificare radicală a lui Civic dă naștere unor regrete printre cei care apreciau motoarele fără supraalimentare. Asta pentru că viitorul model va fi dotat exclusiv cu unități turbo.
Testat de Capital în varianta Elegance MT cu propulsor de 1.8 litri alimentat cu benzină, Civic nu a ieșit din tiparul deja cunoscut. Aspectul exterior inconfundabil, cu clare influențe asiatice, coroborat cu un interior spațios și un bord futurist sunt primele detalii care îți incită simțurile. Hatchback-ul Honda este o mașină pe care arzi de nerăbdare să o conduci. Să vezi de ce într-o piață dominată de mărci europene, o companie niponă se poate lăuda cu atât de multe premii și laude de la posesori. Ei bine, pe lângă impresia inițială generată strict de aspect, pornirea motorului îți induce un sentiment de mândrie. Ești altfel față de ceilalți șoferi. Din simplul motiv că pe șoselele din România, modelele Honda sunt mult mai puțin întâlnite decât cele ale altor mărci de volum. Apoi, odată cu parcurgerea primilor kilometri începi să apreciezi ergonomia și, cum altfel, ținuta de drum care ar trebui să impună respect chiar și posesorilor de mașini din segmentele superioare. Mai mult chiar, fie că vorbim de autostradă, bulevarde aglomerate din marile orașe sau drumuri virajate de munte, Civic îți dă un sentiment de siguranță mai greu de întâlnit printre contracandidate ca Ford Focus, Renault Megane, Opel Astra, Volkswagen Golf sau chiar Mazda3. Trecând la performanțele ansamblului motor – cutie de viteze, este demn de menționat faptul că etajarea celor șase trepte ale celei din urmă este cât se poate de exactă și permisivă totodată. Drept rezultat, consumul afișat după parcurgere a mai bine de 300 km nu este departe de cel menționat de producător și, surprinzăîtor, deloc mare – 6,4 l / 100 km – dacă avem în vedere că sub capotă se află un motor de 1.8 litri alimentat cu benzină.
Există, desigur, și mici scăpări ale designerilor și inginerilor niponi. Unele care se traduc printr-o vizibilitate mai puțin bună către spate, fapt generat de luneta despărțită de o bară orizontală și de stâlpii C destul de ampli, și de o poziționare nefericită a afișajului electronic central care este obturat parțial de volan. Un al treilea și, poate, cel mai important aspect negativ legat de Civic este prețul. La prima vedere acesta este sensibil mai mare decât cel al concurenților direcți, însă, la o privire mai aprofundată, se poate observa că dotările existente încă din echiparea de bază corespund unor linii cel puțin medii ale rivalilor.Cert este că prețurile fără TVA pentru Honda Civic încep în România de la 15.990 de euro, în timp ce modele similare ale altor mărci au variante de bază care costă, chiar și cu TVA, sub 15.000 de euro.